Sari la conținut
News Alert

INS: Costul pe oră al forţei de muncă a crescut în trimestrul al doilea

 

Faţă de trimestrul I din 2014, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în industria extractivă (15,77%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (13,42%) şi intermedieri financiare şi asigurări (10,36%), scrie Mediafax.

Scăderea costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a înregistrat doar în construcţii (-1,41%).

În trimestrul doi din 2014, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 3,68%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) de 3,75%. Creşterile înregistrate de cele două componente au fost de 3,57%, respectiv 3,63%.

Pe principalele activităţi economice, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) se constată în hoteluri şi restaurante (15,35%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (14,22%) şi alte activităţi de servicii (13,69%).