Sari la conținut
News Alert

Internare cu peripeții. O americancă de la baza militară Deveselu a ajuns să fie tratată acasă la un medic din Craiova

Întâmplarea prin care a trecut inginerul naval american pare a fi desprinsă dintr-un film. Totul a început în data de 18 martie, atunci când s-a simțit rău și a mers la medicul bazei militare de la Deveselu.

După aproximativ o săptămână, femeia a fost trimisă la spitalul din Caracal, unde a fost consultată de medici și diagnosticată cu pneumonie, o afecțiune care necesită spitalizare.

Cu o forma severa de pneumonie si probleme respiratorii, inginerul Naval Support Facility Deveselu Sandy Higgins...

Posted by U.S. Embassy Bucharest on Saturday, August 1, 2015

Însă, femeia a refuzat acest lucru pe motiv că ar fi trebuit să împartă patul cu o altă pacientă. S-a reîntors în baza militară de la Deveselu, apoi a venit la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Aici a găsit aceeași situație, iar medicii au trimis-o la Spitalul de Boli Infecțioase. Spre suprinderea sa, aici a fost întâmpinată de aceeași problemă: lipsa unei rezerve libere.

Doctorița de aici a consultat-o și i-a reconfirmat diagnosticul, apoi a hotărât ca biroul său să fie transformat provizoriu într-un salon. Starea de sănătate a femeii s-a ameliorat, iar pentru că urma să înceapă weekendul, doctorița a luat-o la ea acasă pentru a fi tratată.