Sari la conținut

INTERVIU: „Se vor face multe teze de doctorat” despre construcția Catedralei Mântuirii Neamului

Știm controversa. Se reaprinde aproape de fiecare dată când e vorba de lipsuri și bani, deci despre prioritățile societății românești. Știm argumentele susținătorilor și pe cele ale contestatarilor. Dar cei care au facut proiectul și care construiesc catedrala la ce s-au gândit? De ce să avem o Catedrală Națională? De ce o catedrală a eroilor naționali? Întrebări pentru invitații lui Cosmin Prelipceanu, chiar în Catedrala Mântuirii Neamului: părintele consilier Nicolae Crângașu și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române - Vasile Bănescu.

Nicolae Crângaşu, consilier patriarhal: Suntem în incinta Catedralei Mântuirii Neamului, la cota 0, adică în spaţiul principal, liturgic, al acestei catedrale. În zona naosului ne aflăm acum, adică în faţa sfântului altar. în spatele meu se vede cum se desfăşoară pronaosul şi exonartexul, pridvorul bisericii, deasupra căruia este spaţiul pentru cor, deci ne aflăm în centrul catedralei.

Cosmin Prelipceanu: Vedem aici un perete uriaş din beton care va fi, de fapt...

Nicolae Crângaşu: Catapeteasma, peretele despărţitor dintre altar şi restul bisericii, care la alte biserici e făcută din lemn, dar sunt şi cazuri în care catapeteasma e făcută din zidărie sau piatră. Aici e făcută din beton armat pentru nişte considerente de ordin tehnic şi pentru rezistenţa seismică şi, mai ales, pentru că ne va permite să desfăşurăm pe el o iconografie şi o ornamentaţie cât mai potrivită pentru esenţa - pentru că, în această biserică, catapeteasma trebuie să exprime o esenţă a sensului simbolic sacru al spaţiului în care ne aflăm.

Cosmin Prelipceanu: De ce o Catedrală a Mântuirii Neamului?

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române: La această întrebare, primul care a răspuns, ceea ce se știe mai puțin, e Mihai Eminescu care, în 4 iulie 1881, în ziarul Timpul, publică un articol în care constată că spaţiul românesc nu are o catedrala reprezentativă. E o întrebare care, nu întâmplător, apare în mintea uriaşă a lui Eminescu. Nu demult se încheiase războiul de independenţă al românilor, în care muriseră foarte mulţi români deveniţi eroi, pentru că datorită lor s-a conturat ulterior statul român modern. Ideea Catedralei Mântuirii Neamului apare, aşadar, într-un context istoric, ca expresie a recunoştinţei acestui popor pentru eroii săi, mântuirea neamului fiind o sintagmă fără niciun fel de conotaţie teologică în cazul nostru.

Doar în nefericitul caz de analfabetism teologic ai putea crede că un neam se mântuieşte în grup, deci nu e vorba de o mântuire în grup a neamului românesc doar în acest spaţiu în care ne afăm. Sintagma mântuirea neamului se referă strict la salvarea naţiunii noastre, a neamului, în terminologia vremii, de sub stăpâniri străine. E vorba de războiul de independenţă al cărui rezultat e independenţa principatelor româneşti, viitorul stat român.

În aceeași perspectivă, această denumire, deşi azi pare triumfalist desuetă pentru cei care nu o înțeleg, e o denumire care exprimă în mod pur recunoştinţa pentru eroii neamului nostru. Acum nu mai vorbim doar despre eroii din Războiul de independenţă. Între timp, în istoria noastră au intervenit momente extrem de dramatice care au lăsat în urmă atât de mulţi eroi martiri - primul război mondial, al doilea, perioada comunistă în care au murit oameni luptând pentru libertate, până la eroii din 2016 care încă sunt, azi, alături în imaginarul nostru, eroii care cad pe câmpurile de luptă în Afganistan.

Cosmin Prelipceanu: Românii din toată ţara vor veni la București să vadă catedrala. Cu ce se vor întâlni aici?

Nicolae Crângaşu: Se vor întâlni, în primul rând, cu simbolul de care a amintit domnul consilier, că în toată ţara avem oameni care în familia lor au eroi care au murit într-unul din nefericitele evenimente amintite. Se vor întâlni cu simbolul care le cinsteşte, într-un fel unic între instituțiile din România, eroii lor de acasă. Apoi se vor întâlni aici cu o sinteză de arhitectură bisericească specifică fiecărei zone mari a ţării: şi moldavă, şi transilvană, şi munteană. Și în plus, ca o surpriză, pentru că avem o diaspora foarte bogată acum, cu milioane de români în marile capitale ale Europei, vor vedea aici şi unele elemente de spectaculozitate, de grandoare a arhitecturii marilor catedrale din Europa.

Turla mare, de exemplu, e capabilă să se asemene cu turlele unor catedrale din capitalele mari ale Europei. Orice român, din orice provincie vine aici, o să regăsească ceva din ce are el acasă în arhitectura bisericească specifică zonei din care vine.

Cosmin Prelipceanu: Catedrala e lângă construcţia odioasă pe care românii și turiștii străini o caută să o viziteze atunci când vin la București. Cum vă împăcaţi cu ideea?

Vasile Bănescu: În primul rând, explicaţia alegerii locului unde e construită actuala catedrală e una foarte simplă, nu știu cât de bine cunoscută. Iniţial, în perioada interbelică s-a pus problema construirii catedralei în Parcul Carol, teren care aparţinea mitropoliei Țării Româneşti. Acolo s-a construit, ulterior, Monumentul Ostaşului Necunoscut, detronat de monumentul soldaților comuniști.. Acolo a fost o primă opţiune, nu s-a putut după 1990, întrucât au existat proteste legate de prezervarea acestui spaţiu al Parcului Carol. Ulterior, s-a făcut o ofertă în spaţiul Pieţei Unirii, unde s-a şi ridicat o troiţă şi care a fost şi sfinţită cu ocazia vizitei Papei Ioan Paul al doilea în 1999. Ulterior, nu s-a putut ridica nici acolo din raţiuni care contează mai puţin astăzi. S-a oferit acest spaţiu şi n-aş spune că e doar o explicaţie, ci mai multe.

Pe acest spaţiu, vechiul cartier Uranus era aici, demolat radical de comunişti. Au existat în imediata proximitate a noastră 5 biserici care, simbolic vorbind, au fost răstignite: 3 prin demolare, 2 prin translare. Pe spaţiul acesta se ridică acum această catedrală. E ceva compensatoriu şi este un spațiu care are şi nişte avantaje. În proximitate nu se află doar odioasa Casă Poporului, cum o numesc unii, ci şi Palatul Parlamentului, să-i dăm denumirea actuală, și Academia Română, reprezentată prin institutele ei de cercetare, şi Ministerul Apărării. Sunt clădiri cu simbolistică importantă, în cheie națională. Catedrala națională e un centru al acestui spaţiu şi va domina foarte frumos din perspectiva spirituală pe care o reprezintă un spaţiu vitregit în perioada comunistă, mântuit, iată, cu ghilimelele de rigoare, prin ridicarea acestui monument.

Cosmin Prelipceanu: Care e stadiul lucrărilor și cât mai aveți de lucru?

Nicolae Crângaşu: Stadiul e destul de avansat. În total, dacă am prezenta statistic, volumul de lucrări efectuate până acum reprezintă 73-75% din totalul lucrărilor de construcţie a bisericii propriu-zise. Deci am mai avea de construit încă un sfert. Din punct de vedere valoric, de asemenea, oarecum tot în aceste procente ne situăm, dar din punct de vedere al înălţimii edificiului, suntem mai jos. Ne aflăm acum între cotele +27 și +45. Aici e ultima parte, foarte dificilă şi elaborată a bisericii pentru că la intrare, de la cota +27 se nasc toate arcele şi bolţile şi cupolele pe care le vedem reprezentând cerul şi ele merg până către cota +44 şi se întorc pe peretele celălalt ca un arc. Zona aceasta, pe toată lungimea şi lăţimea bisericii, e una din cele mai elaborate din punct de vedere al tehnologiei de lucru, al ingineriei propriu-zise pentru că armăturile care se execută aici, cofrările, betonările, zidăria trebuie făcute cu o tehnologie foarte bună din punct de vedere al rezistenţei, comportamentul la cutremur şi cu o precizie care nu prea e specifică betoanelor, ci metaliştilor. Ei fac piese metalice măsurate în milimetri.

Aici avem toleranţe, adică abateri de la ce trebuie, de ordinul milimetrilor. Un arc care are această deschidere de 25 metri e permis să nu corespundă cu ceea ce e desenat în proiect de ordinul câtorva milimetri, ceea ce e un record ingineresc. Sunt convins că se vor face multe teze de doctorat în construcţii despre această biserică care are mai multe elemente de unicitate în lumea construcţiilor.

Cosmin Prelipceanu: Deasupra noastră va fi cea mai mare turlă...

Nicolae Crângaşu: Turla Pantocrator, da, aici va fi.

Cosmin Prelipceanu: Și de aici pivirea va ajunge până la ce înălţime?

Nicolae Crângaşu: Până la 104 metri. Va mai avea structura acoperişului care merge până la 120 m. La baza crucii, de pe turla mare, vom avea 120 de metri. Noi avem avizul Autorităţii Aeronautice, care e obligatoriu pentru 135 de metri, să nu constituim obstacole aeriene.

Cosmin Prelipceanu: Care vreţi să fie efectul asupra celor care vor intra în catedrala?

Nicolae Crângaşu: Am avut de la început, de la primele întâlniri cu primii constructori, o noţiune teologică dominantă, aceea a religiozităţii. Le-am cerut inginerilor, i-am rugat să fie conştienţi că aici e o operă de inginerie de mare importanţă şi provocare, dar care trebuie făcută cu religiozitate mai mult decât cu meşteşug ingineresc. Arhitectura, la fel, am dorit să exprime religiozitate. Perfecţiunea, frumuseţea, tot ce vor vedea vizitatorii în catedrală îmi doresc să le intensifice religiozitatea, să-i ajute să fie şi mai credincioşi.

Cosmin Prelipceanu: Aveți un obiectiv: 1 decembrie 2018.

Vasile Bănescu: Unii au comentat graba în care se ridică acest proiect. E o grabă dictată de mai multe raţiuni. Dincolo de data foarte importantă, 1 decembrie 2018, aniversarea centenarului, naşterea statului român modern, când dorim să poată fi sfinţit altarul acestei biserici, tot ca semn de recunoştinţă.

Această catedrală va fi mărginită de clădiri auxiliare a căror funcţionalitate va veni să se suprapună cu funcţionalitatea liturgică. În planul acesta simbolic se va întâlni foarte bine dimensiunea socială a statului cu dimensiunea socială a bisericii. La subsolul acestei catedrale va funcţiona un muzeu al creştinismului românesc, ceva ce nu există încă, aşa cum nu există un loc în România care să pună în evidenţă dimensiunea religioasă a jertfei eroilor. Acesta va fi acel loc.

Va exista, de asemenea, un cămin pentru pelerini şi o cantină pentru pelerinii săraci, care vor fi în număr foarte mare din ţară, din Bucureşti, vor trece permanent pragul acestui locaş. Vorbim de o sală de conferinţe, o bibliotecă, de întâlniri importante din punct de vedere naţional. În această biserică se vor oficia slujbe dedicate eroilor noştri. Domină această raţiune a celebrării cultului eroilor foarte importantă în Biserica Ortodoxă Română, și faţă de care inclusiv statul are o imensă datorie. Va exista şi un centru de diagnostic şi tratament în incinta parcului care va avea 6 hectare.

Cosmin Prelipceanu: Cum staţi cu banii pentru terminarea proiectului?

Nicolae Crângaşu: Mai avem nevoie de bani. E o indubitabilă nevoie şi de implicare a statului cu autorităţile centrale şi locale, mai ales că avem şi un cadru legal unic în România pentru acest obiectiv. E singurul obiectiv de cult din România şi, cred, singurul de orice fel, că nu există o lege de construcţie a Arenei Naţionale, dar există o lege de construire a catedralei mântuirii, după cea din 1884. Acum avem din 2007 o lege prin care s-a creat cadrul legislativ de construire şi finanţare a acestui obiectiv.

Nevoia noastră vrem să o împărţim cu toţi cei care pot să ajute, începând cu statul român. Orice administraţie publică, locală sau primărie din România poate legal să ajute cu bani la terminarea acestui obiectiv naţional. Dorinţa credincioşilor... patriarhia face apel, în primul rând, la credincioşii ei. Ei răspund. Sunt cazuri extrem de emoţionante. Sunt oameni care donează dintr-o pensie de 300-400 de lei, cât e pensia minimă, mi se pare, 10 lei vitali pentru ei îi dau pentru această catedrală, dar îi dau cu o conştiinciozitate şi o repetitivitate lunară.

E un eroism. Când ai atât de puţini bani ca să trăieşti într-o lună să dai totuşi şi pentru catedrală... Se vede cât de mult îşi doresc românii să fie făcută această catedrală. I-au înţeles sensul şi o susţin cu toată fiinţa lor, dar nu pot mai mult de 10 lei să dea. Noi nu putem să finalizăm această biserică doar cu ajutorul populaţiei care trece prin efectele crizei economice din România. Ne mulţumim cu contribuţia lor, dar e urgentă nevoie şi decisivă de ajutorul din partea autorităţilor şi al sponsorilor.

Nu există o alocare bugetară, o investiţie a statului, cum era la legea iniţială. La aceea, Parlamentul României din 1884 şi Regele Carol au bugetat acest proiect cu 5 milioane lei de aur, care însemna pe atunci 5% din bugetul de venituri al ţării. Azi nu mai există aşa ceva. Noi lună de lună ne străduim să găsim bani să plătim muncitorii ca să nu oprim lucrările, pentru că asta ar fi o catastrofă. Ar trebui să cheltuim bani să conservăm şantierul în loc să cheltuim bani să mai zidim un metru. Ar fi un nonsens.

Vasile Bănescu: Ar însemna degradarea lucrărilor aduse până în acest stadiu. Deci nu e vorba de o grabă artificială sau care ţine de orgoliile suspectate de unii critici ai proiectului, ci de a duce o construcţie la capăt cu costuri minime. Sunt clădiri în Bucureşti care, deşi au fost predate ca aproape noi, nefolosite s-au degradat într-un mod înfiorător.