Sari la conținut

Investiție în viitorii vatmani. Cât costă pregătirea lor și cât vor câștiga

Meseria de vatman nu este nici uşoară şi nici bănoasă. La Iaşi, un începător primeşte 1.100 de lei pe lună şi bonuri de masă. Programul începe la ora 5 dimineaţa, iar marile provocări sunt şoferii indisciplinaţi.

Reporter: E o meserie grea?

Vasile Crup Timofte, vatman: Foarte grea şi stresantă. Dar îmi place.

Regia de Transport din Iaşi mai are nevoie de 50 de vatmani şi anunţă că va plăti cursurile de calificare ale celor care vor să se angajeze. Pregătirea costă 3.200 de lei şi, înainte de începerea acesteia, candidaţii trebuie să semneze un angajament că vor lucra cel puţin doi ani pentru firma de transport public.

Adrian Mihai, purtător de cuvânt RATP Iaşi: „În primul rând nu este o sumă care să fie la îndemâna oricui să o achite, în al doilea rând îi fidelizăm pentru o perioadă de timp”.

Ivan Amelin, instructor auto: Tramvaiul, comparativ cu celelalte vehicule, este mult mai greu de condus. Tramvaiul nu face stânga-dreapta, singura posibilitate de a evita un eveniment neplăcut este acela de a opri tramvaiul.

În timp ce pregătirea unui vatman este costisitoare, salariile pe care le primesc aceştia sunt mici. La Galaţi, lefurile sunt plafonate la 1.430 de lei, indiferent de experienţa celui care conduce tramvaiul. La Oradea, începătorii primesc 1.700 de lei, iar vatmanii cu experienţă - 1.900 de lei lunar.