Sari la conținut

Ioana Avădanei (CJI): Instituțiile publice uzează de tot ce se poate pentru a întârzia accesul la informație

 

Ioana Avădanei a spus că implementarea acestei legi în România anului 2015 este mai slabă decât în primii doi ani de la promulgare.

"Instituțiile publice uzează de tot ce se poate pentru a întârzia accesul la informație", a afirmat Ioana Avădanei, precizând că personalul care ar trebui să se ocupe de difuzarea informației în spațiul public, plecând de la purtătorii de cuvânt până la funcționarii din spatele ghișeelor, refuză să ofere cetățenilor informațiile cerute în timpul prevăzut de lege.

Avocatul Diana-Olivia Hatneanu, membru APADOR-CH, a arătat că nerespectarea de către oficialități a legilor a îndreptat cetățeanul să manifeste un interes din ce în ce mai scăzut față de acest instrument creat pentru ajutorul lui.

Prezent la eveniment, ministrul delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social, Violeta Alexandru, a spus că în activitatea ministerului său dorește să se evite formalismul, conformarea cu legea, și atât și să se dea un spirit și un suflu nou administrației în aprecierea realmente a inputului din partea societății'”.

„Sper ca mâine (n.r. miercuri) să reușesc ca în ședința de Guvern să se aprobe și hotărârea de guvern pentru înființarea ministerului și odată cu această înființare să și apară primele rezultate ale activității noastre", a afirmat Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, de la 1 ianuarie toate proiectele Guvernului vor fi integrate într-o platformă.

„Începând cel mai probabil de la 1 ianuarie, acum în decembrie făcându-se o serie de teste, toate proiectele de hotărâre de guvern, tot ce inițiază ministerele, vor fi integrate într-o platformă, (...) platformă care o să aibă, la un moment dat, și o componentă publică, dacă se va găsi o altă finanțare. Pentru moment ea a fost gândită exclusiv pentru managementul documentelor la nivelul Guvernului și am avut o discuție cu membrii Cabinetului și i-am rugat să permită, și au fost de acord, modificarea memorandumului pentru aprobarea funcționării acestei platforme, în sensul în care (...) se va prevedea un prag obligatoriu ca să poți să-ți duci proiectele de HG în Guvern, anume acela al producerii unei dovezi că a existat o consultare publică”, a explicat ministrul.