IRES: 97% dintre români sărbătoresc Paștele

Data publicării:
sondaj ires THINKSTOCK

94 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că vor sărbători Paştele anul acesta, aşa cum obişnuiesc să facă în fiecare an.

Dintre aceştia, 87 la sută spun că vor participa la slujba de Înviere.

Anul acesta, Paştele şi 1 Mai sunt sărbătorite în aceeaşi zi. Deşi, de obicei, românii profită de zilele libere pentru a pleca în excursii, în 2016 65 la sută dintre cei chestionaţi spun că vor sta acasă, 22 la sută vor merge în vizite la rude sau prieteni şi doar 9 la sută vor pleca în vacanţă.

Dintre cei care vor pleca de acasă, 73 la sută spun că vor alege o pensiune sau un hotel la munte, 22 la sută că vor merge într-o staţiune balneară şi numai 5 la sută susţin că vor merge la mare.

În ceea ce priveşte bugetul, doi din zece români spun că vor cheltui peste 600 de lei pentru masa de Paşte, 20 la sută nu au stabilit încă o sumă exactă, 19% la sută vor cheltui între 400 şi 600 de lei, iar 14 la sută au un buget mai mic de 200 de lei.

Sondajul IRES arată şi faptul că majoritatea celor chestionaţi cred că Paştele ortodox şi cel catolic ar trebui sărbătorit la aceeaşi dată, respectiv 68 la sută dintre români, în timp ce 19 la sută cred că e mai bine ca cele două evenimente să fie sărbătorite separat.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.240 de persoane, prin metoda interviului telefonic în perioada 18-21 aprilie. Marja de eroare este de plus, minus 2,8 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...