Sari la conținut

ISU, Guvernul și Parlamentul, clădiri fără autorizație de incendiu ISU

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat marţi că legislaţia actuală este prea restrictivă şi are multe cerinţe pentru autorizaţia de protecţie în caz de incendiu, astfel că nu doar şcolile din Sectorul 3 au probleme în a obţine aceste avize de la ISU, ci şi Parlamentul şi Guvernul pentru clădirile în care funcţionează. Reprezentanţii ISU spun însă că Palatul Parlamentului nu este recepţionat, iar sediile ISU, care intră în categoria obiectivelor militare, nu se supun autorizării.

parlament

Întrebat dacă şcolile din Sectorul 3 au obţinut de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti autorizaţia de protecţie la incendiu, Robert Negoiţă a spus că acestea sunt în procedură de avizare, dar procesul este unul de durată, şi din cauza normelor actuale. 

„Suntem în procedură, dar ISU Bucureşti nu face faţă la solicitările noastre şi la toată documentaţia. Mai mult decât atât, pentru a le autoriza, comportă şi aspecte financiare. Este un proces de durată, pe care trebuie să îl parcurgem cât mai repede, dar trebuie şi din partea Guvernului şi din partea normativului să existe puţină flexibilitate, pentru că dacă respectăm legea aşa cum este ea acum, atât de restrictivă, nu mai avem unde depune, pentru că şi ISU se închide. Ca să nu mai vorbim de Guvern. Dar spitalele sunt autorizate? Parlamentul, Guvernul sunt neautorizate deopotrivă. Oare nu e o problemă şi pe normativ?”, a spus Robert Negoiţă.

Edilul Sectorului 3 a precizat că sunt situaţii în care spitale şi şcolile nu pot primi avize de la ISU pentru că funcţionează în clădiri de patromoniu, care impun respectarea mai multor norme speciale pentru orice lucrare efectuată. 

„Haideţi să vedem puţin mai mult realism. Avem situaţii în care şcoli, spitale sunt în clădiri de patrimoniu, unde nu poţi să vii să pui scară de incendiu. Pe de-o parte, ISU vine şi spune că fără scară nu te avizez, pe de altă parte, comisia de la monumente spune că este imposibil să pun scară, şi am intrat într-un blocaj. Deci, trebuie să ne aşezăm realist la masă şi să vedem ce putem să cerem şi cum putem să facem, astfel încât să diminuăm riscul de accidente, cum a fost cel de la Colectiv”, a mai spus Negoiţă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Bucureşti-Ilfov au declarat, pentru News.ro, că pentru Palatul Parlamentului nu s-a făcut recepţia, iar ISU nu poate autoriza astfel de construcţii. De asemenea, sediului Guvernului, clădire construită înainte de 1992, când erau alte normative, nu se supune autorizării. 

„Palatul Parlamentului este o clădire căreia nu i s-a făcut recepţia. Iar ISU poate autoriza doar construcţii care au fost recepţionate, nu cele care nu sunt finalizate. În privinţa clădirii Guvernului, aceasta este construită înainte de anul 1992, când a fost emisă hotărârea 51/1992, primul act normativ care a impus autorizarea pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, aşa se numea la vremea respectivă; acum se numeşte autorizaţie de securitate la incendiu. Prin urmare, fiind o clădire construită înainte, nu se supune autorizării”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

În privinţa clădirilor ISU, Daniel Vasile explică faptul că în Hotărârea de Guvern 571 / 2016 se precizează că nu se supun autorizării şi avizării privind securitatea la incendiu lucrările de construcţii de la obiective cu caracter militar şi cele cuprinse în programele de investiţii şi reparaţii ale MApN, MAI, SRI, Ministerul Justiţiei, STS, SPP, indiferent de destinaţie.