Sari la conținut

La 12 ani de la înființare, o școală a fost închisa din lipsă de elevi

Şcoala nr. 1 din Galaţi a fost construită în anul 2004 cu o investiţie de un milion de lei. Deşi unitatea de învăţământ este una modernă, în ultimii ani s-a confruntat cu o lipsă acută de elevi. Asta şi pentru că în zonă sunt şI alte şcoli iar natalitatea este în scădere.

„Cheltuielile erau foarte mari şi nu era justificată acestă cheltuielă pentru un număr foarte mic de copii,” explică Diamanta Bulai, inspector şcolar adjunct ISJ Galaţi.

Conform legii, într-o clasă trebuie să fie încadraţi în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25. Iar, la Şcoala nr 1, în ultimii ani au fost clase chiar şi de 8-10 copii. Elevii de gimnaziu au fost mutaţi la Şcoala Nr. 40 încă de anul trecut, urmând ca la fel să se procedeze şi cu elevii de la clasele primare.

„Nu mai atingem acest număr decât la trei clase din cele cinci pe care le avem. Perspectiva viitoare la fel de sumbră, populaţia din cartier este îmbătrânită, copii sunt din ce în ce mai puţini în circumscripţia noastră şcolară,” precizează Maria Anghel, director Şcoala nr.1.

Părinţii sunt nemulţumiți şi că trebuie să-şi transfere copiii la alte şcoli.

„Este o pierdere fără discuţii. Ilustrează perfect interesul şi grija conducătorilor noştri pentru învăţământ,” spune un localnic.

Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar din 2007 şi până în prezent au fost desfiinţate 101 şcoli. Motivul fiind scăderea numărului de elevi.

Veştile nu sunt bune nici pentru anul şcolar viitor. Din cauza elevilor puţini, autorităţile vor închide alte şase unităţi de învatamânt din judeţul Galaţi.