Sari la conținut

Lac secat complet la trei săptămâni de la inaugurare

300.000 de euro au intrat în pământ, la propriu, la Calafat. Un heleşteu pentru care s-a plătit peste un sfert de milion de euro, bani europeni, a dispărut la trei săptămâni de la inugurare: toată apa s-a infiltrat în pământ. Primăria, cea care a comandat lucrarea, dă vina pe constructor, iar acesta pe proiectant.

Primăria Calafat a obţinut în 2014 fonduri europene pentru a dezvolta habitatul din zonă. Mai exact, pentru un heleşteu.

În realitate, proiectul a însemnat o groapă săpată în pâmânt şi umplută cu apă. După trei săptămâni, însă, aceasta a secat.

Balta a fost amenajată în primăvara acestui an. În câteva săptămânii toată apa s-a inflitrat în pământ şi în locul iazului e din nou câmp. Autorităţile locale au luat legătura cu firma care a realizat lucrarea.

Lucrarea respectivă este încă în garanţie, iar noi am făcut adrese către proiectant şi excutantul lucrării ca să remedieze situaţia. Se pare că dintr-o eroare, nu ştiu exact a cui, apa din baltă se infiltrează”, spune Lucian Ciobanu, - primarul din Calafat.

Şi fostul edil din Calafat, cel care a propus proiectul, dă vina pe construtor.

Ei ştiu în ce stadiu se află, au semnat recepţia, nu ştiu nici eu ce au şi ce n-au. Din câte am înţeles eu, (vina este - n.r.) a constructorului, spune Mircea Guţă, fostul primar din Calafat.

Firma care a executat lucrarea promite că va reface iazul dacă a fost o eroare de construcţie.

Dumneavoastră mi-aţi spus că ar fi lipsa membranei pe fund. Aşa este. Nu este membrană pe fund. Dar proiectantul, din studiile lui, a considerat că argila de pe fund este impermeabilă. Acum trebuie văzut. Trebuie analizat. Nu avem un răspuns acum. Dacă e o greşeală de execuţie, trebuie să o corectăm”, spune Constantin Tronea, reprezentantul firmei de construcţii.

Proiectantul lucrării nu a putut fi contactat.