Legea antifumat. Cum vor verifica polițiștii dacă s-a fumat într-un spațiu închis

Data publicării:
scrumiera tigari fumatori - getty - 8 oct 15-1

Foto: Gulliver/Getty Images 

Potrivit documentului, în timpul unui control, polițiștii trebuie să fie atenți dacă:

- spațiile publice închise și spațiile închise de la locul de muncă sunt marcate cu indicatoare prin care să se arate Fumatul interzis”;

- este desemnată o persoană responsabilă de aplicarea legii;

- a fost introdusă sancționarea cu abatere disciplinară gravă a încălcării legii în regulamentul de ordine interioară;

- este afișat numărul de telefon și site-ul de internet la care cetățenii pot sesiza încălcarea legii;

- în spațiile închise există scrumiere sau alte obiecte în care este depozitat scrumul de țigară

- miroase a fum de țigară.

De asemenea, aceștia au dreptul să cerceteze înregistrările camerelor video pentru a observa dacă s-a fumat și pot folosi aparate care măsoară obiectiv existența în spațiile închise a reziduurilor din fumul de tutun.

Printre persoanele care pot fi responsabile de aplicarea legii în unități se numără angajații care se ocupă de respectarea regulilor de securitate și sănătate la locul de muncă, cei care impun respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, dar și alte persoane desemnate de conducătorul unității.

Procedura de sesizare de către cetățeni a autorităților publice referitor la încălcarea legii constă în apelarea la numărul de telefon al poliției locale (diferit pentru fiecare județ), la 112 cu retransmiterea către poliția locală sau la ANPC care va retransmite către poliția locală.

Varianta finală va fi stabilită în urma consultării interinstituționale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri