Sari la conținut

Legea salarizării, o nouă formă. Guvern: Dacă nemulțumirile vor fi mai mari decât beneficiile, nu vom merge mai departe

„În această abordare nouă propusă partenerilor sociali, a fost să ne concentrăm pe salariile de bază și nu pe sporuri și indemnizații, de aici interpretările oamenilor care nu-s corecte”, a declarat Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii.

Întrebat de reporteri cu ce diferă această ordonanță față de cea veche, ministrul Muncii a spus că „în primul rând recunoaște limita, capacitatea fiscal bugetară pe care o avem”.

Dragoș Pîslaru a mai declarat că „noul salariu de referință este 1.250 de lei. Începând cu el noi vom intra în principiile grilei și vom lua de la bază în sus, vom ridica printr-o metodă pe care o vom stabili cu partenerii sociali care poate fi cu pas fix, dar deocamdată metoda consacrată e cu procent, deci 2.5% între clase și vom ridica până unde ne permitem”.

De asemenea, ministrul Muncii a mai spus că pe 15 mai proiectul de lege va fi pus în dezbatere publică.

La rândul său, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat: „Nu există un text de Ordonanță de Urgență pe care să-l fi propus cuiva, sau discutat. Dacă nemulțumirile vor fi mai mari decât beneficiile, nu vom merge mai departe”