Sari la conținut

Litoralul românesc arată deplorabil

Munţi de gunoaie, materiale de construcţii şi chiar mobilier stricat, au fost lăsate de izbelişte, de agenţii economici. Pe plaja din Mamaia, puţinii turişti întârziaţi şi constănţenii, se plimbă pe un covor de resturi de ţigări, iar în Eforie Nord, la nici un metru de faleză, pe marginea lacului, există un adevărat focar de infecţie.

Este dezastru pe litoral după încheierea sezonului estival. Gunoaiele au luat locul turiştilor pe plajă. Puţinii temerari care vor să admire marea toamna sunt dezamăgiţi de starea plajelor.

Agenţii economici sunt obligaţi să încheie contracte cu firmele de salubrizare şi să scape de gunoi. Nu se întâmplă acest lucru întotdeauna. Piese de mobilier de care nu mai au nevoie, pet-uri, saci întregi cu resturi menajere, asta lasă ei în urmă la finalul sezonului estival.

Primarul Constanţei spune că va curăţa plajele chiar dacă nu intră în atribuţiile administraţiei locale.

Decebal Făgădău, primarul muncipiului Constanţa: „Facem un ultim demers, acela de a ne implica noi în a iginezia aceste terenuri. Dar, la pachet, curăţenia va veni cu amenzi drastice împotriva celor ce fie aruncă gunoiul, fie nu îşi fac curăţenie.

În Eforie Nord, mormanele de gunoaie tronează la câţiva paşi de faleză.

Oamenii din zonă spun că acest loc a fost închiriat, vara trecută, unui agent economic care a vândut porumb fiert. Nu a stat foarte mult. Doar două săptămâni, însă, în urma lui au rămas saci întregi de gunoaie.

Vasile Ghemuş este proprietarul unui teren. Clădirile însă, abandonate de 10 ani, aparţin altcuiva care le-a transformat în ghenă de gunoi. Nu vrea nici să vândă spaţiul, nici să-l cureţe.

Vasile Ghemuş, proprietar de teren: „ Am intenţii bune, în sensul că vreau să salubrizez şi să construiesc ceva, dar legislaţia nu îmi permite să intru în posesia acestora aşa-zise clădiri.”

Amenzile pentru agenţii economici care nu îşi strâng resturile menajare sunt cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei.