Sari la conținut
News Alert

Ce înseamnă credința în timp de război?

Ce înseamnă credinţa în timp de război? În ce cred soldaţii care pleacă la luptă? Preotul militar Alexandru Tudose a fost unul dintre cei care au ridicat prima şi singura biserică ortodoxă din teatrul de operaţii Kandahar, Afganistan. Şi tot el este cel care a fost alături de soldaţii români în momentele de deznădejde.

Preotul este şi el un soldat, o santinelă în altarul lui, spune părintele Alexandru Tudose. Preot militar, colonel, conform categoriei de garnizoană a I-a şi ofiţer în rezervă cu gradul de maior, părintele Tudose a ajuns în teatrele de operaţii din Afganistan de două ori: în anul 2005, cu batalionul de infanterie Sf. Andrei din Galaţi şi în 2012, cu batalionul 280 manevre Focşani.

Alexandru Tudose, preot militar: Să ştiţi că activitatea mea religioasă am încercat să o aplic conform planului operaţional de luptă. Ce vreau să spun? Asistenţa religioasă am pus-o în slujba pregătirii pentru luptă a soldaţilor. Fără ideologie. Am mers numai pe partea aceasta de moral. Eu de acasă le-am spus că viaţa noastră în Afganistan este între „Apără-mă, Doamne!” sau „Primeşte-mă, Doamne!”. Şi aşa a fost.

În anul 2005, în timpul primei sale misiuni ca preot militar în teatrul de operaţii din Afganistan, părintele Alexandru Tudose a fost unul dintre cei care au gândit construcţia unei biserici în baza militară din Kandahar.

Alexandru Tudose, preot militar: În 43 de zile, am reuşit să construim o biserică minunată, care a fost suport de speranţă şi de moral pentru foarte multe contingente româneşti, dar şi pentru toţi oamenii care treceau prin acea bază. A fost un punct de atracţie religioasă şi chiar turistică biserica noastră. În pisania acestei biserici, am scris aşa: „Noi, cei 405 soldaţi, ai batalionului 300 infanterie Sf. Apostol Andrei din Galaţi, am construit această biserică din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru ţara noastră România.”

Slujba din Noaptea Învierii, în biserica din Kandahar, a fost ţinută în mare taină. Talibanii anunţaseră Apocalipsa şi se ţinuseră de cuvânt, îşi aminteşte părintele Tudose.

Alexandru Tudose, preot militar: Am cerut aprobare de la comandant să aprindem un bec în bază, un bec mic, ca să vadă oamenii să vină la biserică. Şi nu au fost de acord pentru că nu au vrut să fim expuşi. Dimineaţa, împreună cu comandantul, m-am deplasat pe toată linia frontului şi am dus oamenilor ouă roşii, cozonac, evident că aveau şi ei, dar noi am vrut să le arătăm de Paşti că nu sunt singuri. Ziua de Paşti a fost un iad în Afganistan, în Kabul, în Jalalabad. Soldaţii spuneau „hai să mergem, că e Paştele”. Mai făceau nişte kilometri şi erau chemaţi înapoi că s-au mai găsit nişte mine. Şi se duceau înapoi. Şi asta s-a întâmplat de trei ori. Până la urmă, a spus unul „Vai de Paştele nostru!”. Aşa şi-au petrecut unii din batalion Paştele, stând acolo, căutând minele şi asigurând protecţie EOD-iştilor la dezamorsarea bombelor.

În situaţii limită, oamenii se schimbă. Pe front, virtuţi precum solidaritatea şi iubirea de semeni devin noţiuni pline de conţinut.

Alexandru Tudose, preot militar: Adunând mai multe valori la un loc, aş menţiona câteva valori militare - unitatea, armonia, curajul, eroismul, dârzenia. Dar şi valori creştine - credinţa, nădejdea şi dragostea, virtuţi teologice, dar şi virtuţi cardinale: adevărul, bunătatea, milostenia.

Prezenţa iminentă a morţii, teama, deznădejdea transformă radical sufletul unui soldat. La război, oamenii se apropie cu adevărat de Dumnezeu, redescoperă credinţa.

Alexandru Tudose, preot militar: Cred că şi teatrul de operaţii este un loc în care îl cunoşti pe Dumnezeu. Mi-am pus mereu întrebarea de ce Sfânta Cruce s-a arătat pe cer împăratului Sfântul Constantin cel Mare înainte de o acţiune militară. Dumnezeu ştie uneori mai bine decât noi de ce războiul, de ce necazurile devin locuri în care oamenii găsesc raze de lumină, raze de speranţă, raze de bunătate.