Sari la conținut

Lupoaica lui Traian a fost reparată. „Primăria s-a mobilizat, spre deosebire de alte situaţii mult mai critice”

Monumentul „Lupoaica lui Traian” aflat în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) a fost reparat, marţi după-amiază, de Primăria Generală a Capitalei. Directorul muzeului, Ernest Oberländer-Târnoveanu, spune că monumentul trebuie citit într-o „sintaxă caricaturală”.

lupoaica metropotam

Foto: metropotam.ro

Primăria, care este şi proprietara monumentului s-a mobilizat, spre deosebire de alte situaţii mult mai critice şi ieri după-amiază au sudat coada vulpii. A fost una dintre marile realizări ale primarului Oprescu, care după ce a rezolvat toate problemele municipalităţii s-a gândit să şi împodobească oraşul cu nişte lucruri nepieritoare”, a spus directorul muzeului, pentru News.ro.

Ernest Oberländer-Târnoveanu a mai spus că deoarece monumentul se află în proprietatea Primăriei, muzeul nu poate lua măsuri pentru ca incidentul să nu se repete.

Noi nu avem ce măsuri să luăm, pentru că primăria este proprietara monumentului, iar jandarmii noştri nu au atribuţii în afara holului, ca să zic aşa, şi în afara spaţiului expoziţional. Jandarmii nu acţionează decât în interiorul muzeului sau dacă este o agresiune din afară spre interior. Domeniul aparţine Poliţiei Locale. Ei cred că au obiectivul în fişa postului”, a explicat el.

Directorul MNIR a mai amintit că monumentul a fost instalat în 2012 fără acordul instituţiei muzeale. El a precizat că situaţia a generat şi un proces, după ce PMB a intabulat scările din faţa muzeului ca aparţinând domeniului public.

Nu au avut acordul nostru, au avut acordul Comisiei pentru Monumentele de For Public şi un acord al Ministerului, pentru că noi ne-am opus instalării acestei piese, pentru că nu cadrează cu instituţia. Iar ca să treacă este opoziţia noastră, primăria a trecut la un act... au luat scările muzeului şi le-au impus în domeniul public, şi a trebuit să ne luptăm cu ei, să ne şi judecăm, ca să recuperăm scările care au fost intabulate ca fiind domeniul public al Primăriei Municipiului Bucureşti. De abia acum un an şi un pic am reuşit să aducem situaţia sub control, pentru că se opuneau cu vehemenţă restituirii scărilor”, a povestit Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Am umblat peste tot să dovedim că această clădire a avut scări de când a fost înfiinţată, din 1899. Scările au făcut parte din construcţie, ceea ce este logic şi normal, spre deosebire de viziunea Primăriei de pe vremea lui Oprescu”, a adăugat el.

Ernest Oberländer-Târnoveanu a spus, de asemenea, că acest monument trebuie citit „într-o sintaxă caricaturală”, o dovadă în acest sens fiind faptul că majoritatea vizitatorilor îl critică în cartea de memorii.

Monumentul trebuie citit într-o sintaxă caricaturală şi ca dovadă că majoritatea vizitatorilor scriu cuvinte grele în cartea de memorii şi în caietele de vizitatori ale muzeului despre acest monument. Mi se pare stranie combinaţia dintre un muzeu de istorie naţională şi acea operă”, a spus directorul.

De altfel, şi piesa de la Sevilla este pusă binişor într-un loc puţin vizibil, într-un scuar înconjurat de copaci, pe malul fluviului Guadalquivir. Municipalitatea Romei a refuzat monumentul, deci nu e chiar o operă fără controverse, inclusiv în societăţi mai deschise spre inovaţia artistică”, a precizat el.

Potrivit directorului MNIR, orice intervenţie alterează frumuseţea arhitecturală a sediului muzeului.

Clădirea nu a fost concepută pentru aşa ceva. Orice intervenţie alterează frumuseţea arhitecturală a clădirii care este realmente un exemplu de echilibru şi de bun bust. Dacă arhitectul Săvulescu nu a conceput monumente pe scări, probabil că avea ceva în cap”, a explicat el.

Coada „Lupoaicei” care face parte din monumentul aflat în faţa MNIR s-a desprins duminică şi a fost preluată de reprezentanţii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Generale a Capitalei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al muzeului pentru News.ro.

Coada s-a desprins. Credem că s-au sprijinit de ea când au făcut fotografii. Mulţi trecători obişnuiesc să se sprijine de monument. Ieri (duminică, n.r), jandarmul de serviciu a fost anunţat de un trecător că acea bucată s-a rupt”, a mai spus reprezentantul MNIR.

În faţa muzeului nu există camere video, a precizat reprezentantul MNIR, aşa că nu se poate vedea când s-a rupt bucata.

Statuia Împăratului Traian, operă din bronz a lui Vasile Gorduz, are o înălţime de 2,15 metri şi 500 de kilograme şi a fost inaugurată în 2012.