M.Sturdza: Imaginea Regelui în țară este neprecisă

Data publicării:
mihai sturdza

Regele Mihai a fost o persoană care impunea respect, spune istoricul Mihai Sturdza, strănepotul domnitorului moldovean Mihail Sturdza. Însă imaginea sa a fost deformată de propaganda din perioada comunistă. Iar acum, spune istoricul, este greu de spus cum îl percep cu adevărat românii pe ultimul lor suveran.

„Imaginea Regelui astăzi în ţară este destul de neprecisă. Propaganda comunistă, educaţia comunistă a lăsat urme adânci în conştiinţa românilor de astpzi care au fost şcoliţi atunci, o propagandă din care reieşea că monarhia nu a făcut decât să jefuiască poporul şi să profite de pe urma bieţilor români. Multă lume, mai ales păturile mai puţin culte ale populaţiei au rămas cu ideea asta şi cu convingerea că e mai bine să nu te bagi pentru că nu ştii ce se poate întâmpla pe viitor.

Alta este părerea românilor care fac parte din societatea civilă, din clasele educate, pentru care simpatia faţă de rege este foarte puternică. Există un curent monarhist, care nu are foarte multă priză pentru că lumea nu prea ştie ce să spună depre ceea ce va urma după decesul regelui Mihai. Multă lume astăzi este dispusă să privească România sub unghiul foarte frumos al unui trecut de mare prestigiu şi a unor personalităţi, toţi regii României, inclusiv Carol II, care a fost un om foarte foarte inteligent, au jucat un rol important în dezvoltarea economică şi culturală a ţării. Au fost protectori ai culturii.

Astăzi, imaginea regelui va rămâne foarte vie şi foarte puternică, dar lumea este sceptică în ceea ce priveşte urmarea. Şi eu la fel”, a declarat Mihai Sturdza pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri