Măsuri de siguranţă pentru slujba de Înviere

Data publicării:
lumanari

Dintr-un lăcaș de cult nu trebuie să lipsească planul de evacuare și extinctoarele care trebuie neapărat să fie verificate și în termen de valabilitate, iar potrivit recomandărilor, pe jos, în timpul slujbelor, nu trebuie să fie puse covoare și cel puțin o ușă trebuie să fie deschisă.

Sunt doar câteva dintre măsurile de siguranţă pe care fiecare parohie trebuie să le ia pentru noaptea de Înviere. Patriarhia cere preoţilor care predică la biserci din lemn să fie atenţi ca lăcaşurile de cult să nu se supraaglomereze

Nu se interzice oficierea slujbei în bisericile de lemn. Se solicită însă o atenţie sporită anul acesta, mai ales după episodul tragic de la Colectiv, în spaţii în care se foloseşte focul,” spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Reguli noi sunt şi la bisericile aflate în renovare.

„Acolo unde spaţiul liturgic este ocupat de schele nu se va putea oficia desigur slujba în interior,” mai spune Vasile Bănescu.

La o biserică din Suceava, aflată în renovare, preoţii au deja o soluţie.

Sperăm condițiile atmosferice să ne permită să ne desfășurăm slujba afară, în cazul în care vom fi nevoiți din cauza condițiilor atmosferice vom încerca să ne oprim în prodvorul bisericii sau oricum în zona în care nu avem schelă,” explică Florin Hostiuc, paroh Biserica Mirăuți Suceava.

Enoriaşii nu sunt de acord cu schimbările

„Da unde, să stea afară toți? E imposibil așa ceva că slujba și rugăciunea o asculți cu drag acolo înăuntru,” spune o localnică.

„Mie nu mi-e frică la biserică mă duc fără să-mi fie frică că pot păţi ceva,” adaugă alta.

În aceste zile, preoţii sunt instruiţi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe ce să facă în caz de incendiu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...