Salvatori atacați cu pietre în Mehedinți

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta vadalizata

Un apel la ambulanță duminică noapte s-a dovedit a fi nu doar o glumă, ci chiar o capcană, la Drobeta Turnu Severin. Medicii au fost chemaţi în ajutor într-un cartier de la periferie şi s-au trezit acolo atacaţi cu pietre. Maşina a fost serios avariată.

Echipajul de la Ambulanţa Severin a fost chemat noaptea trecută la un pacient, într-un bloc social din oraş. La uşa apartamentului nu a răspuns însă nimeni. În schimb, salvarea a fost vandalizată.

„Când am ieşit afară am văzut cum pietroaiele zburau din bloc către ambulanţă şi am văzut ce se vede şi acuma: geamuri sparte, uşi. O să ajungem ca să nu mai mergem acolo decât cu echiaj de poliţie pentru că nu putem ca să ne riscăm viața pentru ce, pentru un beţivan care îşi face de cap”, afirmă Marinică Ghighilicea, ambulanțier.

Nu este însă un caz izolat, susţin cadrele medicale care spun că frecvent sunt agresate la intervenţii. În urmă cu un an, în acelaşi bloc, un medic a fost bătut de locatari.

„Sunt situaţii când echipajul este la faţa locului şi este ameninţat de astfel de personaje”, spune Cornelia Bernardi, medic SJA Mehedinţi.

Vandalizarea ambulanţei afectează acum şi activitatea serviciului de urgenţe. Maşina are nevoie de reparaţii şi nu va putea fi folosită câteva săptămâni.

„Nu avem suficiente ambulanţe la nivelul populaţiei . Avem atâtea câte trebuie , iar aceste ambulanţe dacă sunt scoase din uz suferă populaţia pentru că medicii şi ambulanţierii n-au cu ce să intervină”, spune Crişan Dumitraşcu, şeful parcului auto SJA Mehedinţi.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a afla cine a distrus ambulanţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri