Sari la conținut

Medicii români nu se mai îngrămădesc să muncească în străinătate

La târgul de joburi în străinătate pentru medici, organizat la Iaşi, standurile au fost mai mult goale. Deşi angajatorii au pus la dispoziţia doctorilor, asistentelor şi infirmierelor peste 1.000 de locuri de muncă în opt ţări, prezenţa a fost mult mai redusă faţă de anii anteriori. Şi asta deşi salariile sunt şi de zece ori mai mari decât în spitalele din ţară.

Cozmin Săvulescu, recrutor: La standul nostru au venit circa 50-60 de medici. La cât vă aşteptaţi? Cam la dublu era de obicei. Salariul unui rezident în Germania porneşte de la circa 2.300 de euro net, iar al unui medic specialist de la 3.500 de euro în negociere în funcţie de clinică şi de specialitate.

Specialiştii au şi o explicaţie pentru numărul redus de persoane interesate.

Laurenţiu Neagoe, recrutor: Candidaţii români nu mai sunt atât de disperaţi să plece. Au venit, nu ştiu, 10-20-30 de oameni să spunem pentru ceea ce caut eu şi anume infirmieri şi asistenţi medicali generalişti pentru Marea Britanie.

Şi asta deşi salariile sunt şi de câteva zeci de ori mai mari decât cele din ţară. Cele mai bune oferte sunt în spitalele din Suedia, Norvegia sau Danemarca. Salariile aici pornesc de la 2.200 de euro pentru asistenţii medicali şi rezidenti şi 4.000 de euro pentru medicii specialiști.

Cătălin Lungu, organizator târg: Medicii specialişti sunt căutaţi şi foarte bine plătiţi în ţările scandinave. În Norvegia de exemplu un salariu poate ajunge chiar şi la 12.000 de euro pe lună.

Cu toate acestea, puţinele persoane care au trecut pragul târgului au plecat dezamăgite. Este şi cazul Paulei, kinetoterapeut. Vrea să plece din România pentru că după 4 ani de voluntariat într-un spital din Iaşi nu a găsit un post. Nici la târg oferta nu i-a venit în ajutor.

Paula Constantin, kinetoterapeut: Ne aşteptam la mai mulţi şi la mai multe oportunităţi, am discutat pentru Anglia şi nu au pentru physical therapist. Ceea ce mi s-a oferit a fost un post de a intra care este sub nivelul meu de educaţie.

Angajatorii cer de la candidaţi să cunoască o limbă străină şi le oferă chiar stagii de pregătire.