Medicul care a dezvăluit problemele de la Spitalul Sf. Pantelimon acuză colegii și șefii de hărțuire

Data publicării:
spital pantelimon

Elena Voicu spune că după ce a făcut public faptul că un dulap cu medicamente din secţia de Terapie Intensivă era ţinut sub cheie de şefa secţiei, care distribuia tratamentul discreţionar, a început să aibă probleme. Conducerea spitalului ar fi extrem de deranjată de faptul că a dezvăluirile medicului au pătat imaginea unităţii medicale, iar acum încearcă să scape de ea.

Elena Voicu: „M-au amenițat: că o să te dăm afară, că nu o să te mai angajeze nimeni. Eu mi-am asumat aceste riscuri. Frică nu îmi este atâta vreme cât eu ştiu că spun adevărul şi vreau binele pacienţilor. În ultimul timp am fost hărţuită de către dr. Laura Constantinescu. Am aflat că dânsa profită de orice ocazie pentru a-mi face diverse hârtii. Şi anume umblă printre colegii de pe secţie plus de pe alte secţii susţinând diverse afirmaţii cum că eu l-aş fi înregistrat pe x,z. Afirmaţii practic neadevărat şi strânge tot felul de semnături. Probabil că încearcă pe această cale să mă intimideze, să strângă diverse semnături, ca să scape de mine din spital.”

Şefa suspendată a secţiei ATI a refuzat să comenteze acuzaţiile. În schimb, reprezentanţii Spitalului Sfântul Pantelimon susţin că declaraţiile sunt false, că nu se strâng semnături şi că, de fapt, pe numele Elenei Voicu există numeroase plângeri pentru comportament agresiv şi chiar şantaj. Reclamaţiile, spun ei, vin de la colegi, dar şi de la pacienţi care ar refuza să mai fie trataţi de medicul respectiv.

Fiorela Mitoiu - purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon: „Nu se fac presiuni, nu se strâng... Nimeni nu dă, niciun medic. Gândiţi-vă, un medic primar nu s-ar supune unor presiuni din partea unei colege şi să îşi asume responsabilitatea pentru astfel de lucruri.

În ultima lună au fost depuse foarte multe reclamaţii, foarte multe sesizări, din partea a zeci de persoane, atât din cadrul secţiei de Terapie Intensivă, cât şi din cadrul altor secţii, sesizări care reclamă atât comportamentul necolegial, agresiv şi ameninţător, chiar cu elemente de şantaj.

Totodată, există refuzuri de a mai face gărzi pe secţia de terapie intensivă, motivând comportamentul agresiv al doamnei doctor Voicu.

Cineva şi-a dat demisia reclamând acest comportament agresiv al doamnei doctor Voicu cu persoanele aflate în subordinea sa”.

Elena Voicu este susţinută de un alt cadru medical care a făcut dezvăluiri despre neregulile dintr-un spital. Camelia Roiu, medicul care a filmat un pacient cu larve de muşte, internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arsuri, susţine că şi ea ar avea parte de acelaşi tratament şi de presiuni uriaşe dacă ar fi la muncă, şi nu în concediu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri