Medicul care ar fi primit șpaga de 19 ori într-o zi, în arest la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
bani spaga medic

Medicul din Sinaia care ar fi primit mita de 19 ori într-o singură zi a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. În total, bărbatul ar fi încasat nu mai puţin de 8.500 de lei, de la mai mulți oameni pensionati pe caz de boală, relatează Digi24.

Magistraţii de la Tribunalul Prahova au respins, ieri propunerea procurorilor de arestare preventivă a medicului din Sinaia prins luni în flagrant după ce a luat mită.

În acea zi, medicul a luat mită de nu mai puţin de 19 ori.

În total, 8.500 de lei.

Cei care i-au dat banii sunt oameni pensionaţi pe caz de boală. Chiar dacă aveau dreptul să primească adeverinţa pentru reînnoirea dosarului, pensionarii nu primeau documentul dacă nu îi ofereau doctorului câteva sute de lei fiecare.

Medicul a fost reţinut, după un flagrant realizat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizaţi de unul din pacienţii care au dat mită.

Anchetatorii spun că doctorul stabilea suma în funcţie de pensia pacienţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri