Sari la conținut

"Minunea" de la Galaţi: pista de biciclete fără biciclete

La Galaţi, pistele sunt prea înguste, fără rampe şi se termină brusc. La Galaţi, o cursă cu bicicleta prin oraş e o aventură.

Pe lângă faptul că unele piste pentru biciclişti sunt amenajate pe toată lăţimea trotuarului, nici bicicliştii, nici pietonii nu pot trece pe ele. Există stâlpi amplasaţi chiar pe mijlocul pistei.

Autorităţile ridică din umeri şi spun că cine munceşte mai şi greşeşte!

A fost o scăpare la momentul respectiv, poate şi din dorinţa de a termina cât mai repede lucrările care trenau de foarte multă vreme şi a reda acele artere de circulaţie traficului. Şi pentru că atunci când munceşti mai şi greşeşti s-a produs această eroare. Sperăm ca în cel mai scurt timp să o corectăm", a declarat Emanuela Turcu, purtător de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Pentru că pistele sunt prea înguste, bicicliştii circulă în continuare printre maşini. Iar problemele nu se opresc aici. În oraş sunt şi piste care se termină brusc. Cei care pedalează sunt obligaţi să oprească şi să coboare o bordură destul de înaltă pentru faptul că nu sunt rampe special amenajate.

Bicicliştii care merg pe trotuarele fără piste speciale riscă amenzi între 100 şi 1.000 de lei. Bicicliştii pot circula pe şosea însă trebuie să respecte regulile de circulaţie, să aibă cască de protecţie, veste reflectorizante iar bicicleta să fie semnalizată.