Sari la conținut

Modul de etichetare a produselor în România se schimbă din 13 decembrie

Ingredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, şi în meniuri, la restaurante, din 13 decembrie, iar din 2016 consumatorii trebuie informaţi, în acelaşi mod, şi despre valoarea nutritivă a alimentelor, scrie Mediafax.

Potrivit președintelui ANPC noul regulament prevede că etichetele trebuie scrise cu litere mai mari și trebuie să conțină țara de proveniență a produselor. Dunca: "Producătorul trebuie să fie foarte atent ce scoate pe piață pentru ca noi, consumatorii, să facem o alegere în cunoștință de cauză și fără să ne afecteze interesul economic. Când vorbim despre produse alimentare, în primul rând trebuie să ne informăm. De multe ori dacă produsul este expirat, ieșit din termenul de valabilitate, un produs neconform, poate pune în pericol sănătatea noastră, a consumatorilor. Din acest motiv a apărut și regulamentul pentru o mai bună informare care aduce ceva noutăți, pentru ca noi, consumatorii, să ne putem informa în cunoștință de cauză." mai spune Dunca.

"Cei care nu respectă noile prevederi pot primi amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei pentru etichetare incorectă şi între 5.000 şi 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte, dacă se constată că informaţiile respective au fost ascunse în mod intenţionat." a declarat Marius Dunca pentru Mediafax. "În cea de-a doua ipoteză, va fi aplicată şi măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până se face o etichetare corespunzătoare." mai spune Dunca.