Sari la conținut

Motivele pentru care jumătate dintre români mor cu zile

Aproape 55.000 de români până la 75 de ani au murit în 2013, deşi puteau fi salvaţi dacă primeau un tratament adecvat în timp util, arată datele Eurostat. Specialiştii au o explicaţie - pacienţilor le lipseşte educaţia şi ajung prea târziu la medic. De vină ar fi, spun ei şi medicii de familie.

La ora actuală, medicul de familie este un distribuitor de reţete şi de medicamente, adică de o afacere, iar sănătatea enoriaşului, în ghilimele, este pe planul secund”, spune prof. dr. Teofil Lung, medic primar chirurgie maxilo-facială.

Omul dacă vine cu toate bolile, cu toate organele distruse, ce să-i faci? Medicamentele sunt niște chimicale. Este vorba despre marfa clientului. Pacienții ajung, în România, mult prea târziu la medic, pentru că nu se face prevenția. Diabet, tensiune, ciroză hepatică, boli cardiace - vin la medic în ultimul hal”, spune prof. univ. dr. Alexandru Cameniţă, medic neurochirurg.

O altă explicaţie pentru locul fruntaş în clasamentul negru este şi lipsa specialiştilor.

Ca şi centre de cardiologie intervenţională, România stă foarte prost şi ca număr de specialişti, poate, întradevăr, cel mai prost din Europa. Ca şi criterii şi informaţii, vă daţi seama, cauzele sunt multiple. Eu aş vedea aici ca o primă cauză lipsa de profilaxie, de medicină primară”, spune Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Costanţa.

În final, totul se rezumă la subfinanţarea sistemului de sănătate.

„Avem o discrepanţă între ce ştie medicul să facă şi ce face medicul efectiv, iar discrepanţa asta între ce ştii şi ce faci vine, de cele mai multe ori, din două lucruri: unul este finanţarea, iar al doilea lucru este accesul la un mediu profesional unde acele lucruri să fie făcute posibile”, spune cf. dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi.

„Nu se pot realiza reduceri substanţiale de mortalitate printr-un program de 1-2 ani, ci e nevoie de o viziune pe termen de 20-30 de ani. Posibilitatea de a finanţa adecvat sistemul de sănătate, nu cu 2-3 la sută”, spune prof. dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog.

Rata mortalităţii de 49,4% este cu mult peste media europeană, de 33,7%. Sub România, în topul negru sunt Letonia, Lituania, Slovacia, Estonia şi Bulgaria. Cel mai bine la acest capitol stau Franţa, Danemarca şi Belgia.