Naşterea Domnului, celebrată în toată lumea

Data publicării:
127644 sfanta-familie-nasterea-domnului

O ceremonie specială a avut loc în oraşul Betleem din Cisiordania, acolo unde se spune că s-a născut Iisus Hristos. Slujba a fost oficiată de patriarhul latin al Ierusalimului, care a făcut un pelerinaj simbolic până la oraşul Naşterii Domnului. Patriarhul Ierusalimului şi-a exprimat încrederea că anul viitor va fi unul mai paşnic decât acesta, mai ales că în 2014 tensiunile dintre Israel şi palestinieni a atins cote înalte.

O slujbă a avut loc şi în Nazaret, în Biserica Bunei Vestiri, cea mai mare biserică catolică din Orientul Mijlociu. Preoţi, colindători, fanfare şi sute de credincioşi au mers în procesiune pe străzile oraşului până la lăcaşul de cult care, conform tradiţiei, a fost construit pe locul unde Fecioara Maria a fost anunţată de arhanghelul Gabriel că va da naştere Fiului Domnului.

La Vatican, a avut loc Liturghia pontificală a Sărbătorii Naşterii Domnului. Slujba a fost oficiată în Biserica Sfântul Petru de către Papa Francisc, pentru a doua oară de la urcarea pe scaunul pontifical. În mesajul său, Suveranul Pontif a reamintit de păstorii care au văzut Steaua ce lumina deasupra ieslei din Betleem şi a încurajat lumea să fie mai deschisă faţă de Dumnezeu.

„Lumina nu a fost văzută, în schimb, de cei aroganţi, de cei mândri, de cei care au făcut legi doar după bunul plac, de cei care erau închişi faţă de semenii lor”, a spus Papa Francisc.

La Bagdad, credincioşii creştini au înfruntat toate pericolele pentru a putea celebra Crăciunul. Biserica în care a avut loc slujba a fost înconjurată de forţe de ordine, de teama unui posibil atentat terorist din partea jihadiştilor.

Mii de credicioşi, majoritatea catolici, au luat parte în capitala Chinei, Beijing, la slujba de Crăciun. Singura organizaţie catolică oficială din China este subordonată autorităţilor comuniste şi nu are legături oficiale cu Vaticanul, ceea ce creează tensiuni între Sfântul Scaun şi Beijing. Doar 25 de milioane de chinezi sunt creştini. Numărul lor a crescut în ultimii ani, deşi China este oficial un stat ateu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri