Sari la conținut

Nou scandal între reprezentanții ASPA și activiști. O femeie susține că a fost lovită de un hingher

„Este urmă de crosă pentru că m-am opus să îmi fure câinele. Pentru că am avut lesa şi am tras, eu de câine, el de câine, m-a învineţit şi pe mână”, spune Georgeta Tiţoianu.

Femeia susţine că se plimba cu cei doi căţei în momentul în care hingherii de la ASPA au încercat să îl smulgă din lesă pe unul dintre ei. Imediat după incident, a depus plângere la poliţie.

„Au urcat în maşina ASPA şi au fugit în trombă. Am văzut numai spatele maşinii, nu văd bine la distanţă şi eram şi foarte speriată, nu ştiu numărul”, spune ea.

Iar acesta nu este singurul lucru de care iubitorii de animale îi acuză pe cei de la ASPA. Unul dintre ei spune că a fost „luat pe sus” pentru că a înjurat, altul susține că primește amenințări pe Facebook.

Furioşi, oamenii care apără maidanezii au mers la primărie pentru a-i cere socoteala preşedintelui ASPA, Răzvan Băncescu.

„Eu am monitorizarea pe Facebook şi într-adevăr au pus o poză din zona Apărătorii Patriei a unei doamne Tizoianu sau Tiţoianu, cunoscută activistă. E din banda lor (...) banda de traficanţi de câini.

Cum se dau jos din maşină, cum vin după ei. Îi ameninţă şi toate cele”, spune în schimb coordonatorul ASPA.

Incidentul vine după ce, cu o zi înainte, mai mulți reprezentanți ai unor ONG-uri pentru protecția animalelor au oprit în trafic mașini ale ASPA.

Mâine, în Parcul Izvor, va fi un nou protest al activiștilor împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.