O familie obișnuită va plăti, de la 1 aprilie, cu 40 de lei mai mult pentru aceleași servicii

Data publicării:
bani noi

De la 1 aprilie va intra în vigoare acciza suplimentară de şapte eurocenţi pe litrul de carburant. Noua taxă va duce la scumpirea benzinei şi a motorinei cu 40 de bani pe litru. Dacă luam în calcul că o familie obişnuită consumă aproximativ 50 de litri de benzină sau motorină în fiecare lună, aceasta înseamnă 20 de lei în plus la factura lunară.

Şi gazele naturale vor fi mai scumpe. Populaţia va plăti cu două procente mai mult din cauza liberalizării preţurilor la energie. Consecinţa? Cei care au centrală termică de apartament vor plăti de la începutul lunii viitoare 171 de lei la gaze, cu patru lei mai mult decât până acum.

Majorări de tarife se vor înregistra şi la energia electrică. Creşterea va fi de un procent şi va duce valoarea facturii lunare la aproape 81 de lei.

50 de bani în plus vom plăti şi pentru un pachet de ţigări din cauza majorării accizelor. La 30 de pachete pe lună, vom cheltui cu 15 lei mai mult decât până acum. Adică 435 de lei.

În total, o familie de trei persoane va plăti pe carburanţi, utilităţi şi ţigări puţin peste 1.000 de lei pe lună începând din aprilie, cu aproape 40 de lei mai mult faţă de cât cheltuia în martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri