O femeie din trei e violată și 700 de milioane sunt căsătorite forțat

Data actualizării: Data publicării:
violenta femei

În fiecare an, la 25 noiembrie, este marcată ziua internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor. Data a fost stabilită de ONU în 1981 și comemorează asasinarea, în 1961, a trei surori din Republica Dominicană care au militat pentru respectarea drepturilor lor. La nivel global, 200 de milioane de fete sunt supuse mutilării genitale, 250 de milioane de minore sub 15 ani au fost obligate să se căsătorească, iar una din trei femei este victima violenței fizice și sexuale. În România, în perioada ianuarie-iunie 2016, au fost raportate 8.926 de cazuri de lovire și alte violențe în familie. 

violenta femei

30 de țări nu pedepsesc violatorii

Violența de gen afectează femeile și fetele din punct de vedere fizic, sexual și psihologic și poate duce chiar la moartea lor. Nu numai că este devastator pentru bunăstarea unei femei, dar este și o piedică în calea participării femeilor și fetelor la societate, și afectează familiile, comunitățile în care trăiesc și chiar țările, relatează International Business Times.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Violența împotriva femeilor afectează și economia, deoarece femeile sunt scoase de pe piața muncii, au nevoie de îngrijiri medicale și de asistență legală atunci când își denunță agresorul, costuri care sunt suportate de bugetele naționale.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, printre factorii care contribuie la violența asupra femeilor se numără și ignorarea inegalităților de gen, lipsa educației, abuzurile din copilărie și dependența de alcool.

Deși multe țări au legi împotriva violenței în familie și sexuale, încă mai sunt state în care legile nu au fost implementate și agresorii scapă nepedepsiți. La nivel mondial, 30 de țări nu pedepsesc violatorii dacă sunt căsătoriți cu victima sau dacă o iau în căsătorie după viol. Cel mai recent Turcia a avut o astfel de propunere legislativă, care însă a fost abandonată după proteste de amploare

Potrivit datelor prezentate pe www.unwomen.org, se estimează că 35% dintre femei și fete s-au confruntat cu o formă de violență fizică și/sau sexuală la nivel global din partea partenerului sau unei alte persoane, iar în unele țări, șapte din zece femei au trăit o formă de abuz în timpul vieții lor. Totodată, unele studii naționale arată că peste 70% din femei au trăit experiența unei violențe fizice și/sau sexuale din partea partenerului. 43% din femeile din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au trăit experiența unei forme de violență psihologică provocată de partener în timpul vieții lor.

În 2012, dintre femeile care au fost victime ale unei omucideri la nivel global, aproape jumătate au fost ucise de către parteneri sau membri ai familiei, comparativ cu mai puțin de șase la sută dintre bărbați uciși în același an.

La nivel mondial, peste 700 de milioane de femei au fost căsătorite având sub 18 ani, dintre care 250 de milioane au fost căsătorite înainte de a împlini vârsta de 15 ani, potrivit statisticilor Națiunilor Unite. Copiii-mirese se află adesea în imposibilitatea de a negocia un act sexual protejat, lăsându-le vulnerabile în fața unei sarcini timpurii precum și a infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.

Violența împotriva femeilor în România

În România, „violența împotriva femeilor” a fost recunoscută ca și în concept în legislație prin ratificarea Convenției de la Istanbul, care a intrat în vigoare în septembrie 2016. 

În România, peste 600.000 de femei suferă, pe parcursul vieții, cel puțin o agresiune sexuală. Majoritatea nu sunt raportate, iar când sunt, nu se probează ușor. 

Mai mult, la noi în țară autoritățile dună informații doar pentru cazurile de violență în familie. Pentru celelalte tipuri de violență împotriva femeilor nu există cifre detaliate, atrag atenția ONG-urile. 

De altfel, legislația română acoperă numai ceea ce se cheamă violență în familie, deci numai partenerii care dezvoltă relații definite drept familie pot să găsească sprijin în legislația actuală, atrag atenția activistele feministe

violenta 3
Foto: Facebook/ Feminism România

În primele șase luni ale acestui an, la nivel național, s-au înregistrat 8.926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșite în familie, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Copiii de ambele sexe sunt afectați aproximativ egal de actele de lovire și alte violențe în familie. Dintre adulți, femeile sunt cele mai afectate (79% dintre victime sunt de sex feminin) iar majoritatea agresorilor sunt bărbați (92,3%). 

Citiți și: București | Protest împotriva violenței domestice

În aceeași perioadă au fost raportate 81 de cazuri de viol în familie. Victima este partenera agresorului în 21% dintre cazuri sau fiu sau fiică în 44.4% dintre cazurile sesizate. Din datele poliției reiese că toți agresorii care au violat sunt bărbați, potrivit violentaimpotrivafemeilor.ro.

„Numărul extrem de redus de acte de violență fizică sau viol raportate la Poliție demonstrează lipsa încrederii victimelor în autoritățile Statului și faptul că instrumentele legale existente și serviciile de asistență aflate la dispoziția lor nu le oferă siguranță imediată. De aceea considerăm necesară introducerea imediată a ordinului de protecție de urgență emis în maximum 24 de ore de la constatarea faptei”, atrage atenția Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

violenta femei 2
Foto: Facebook/ Feminism România

De asemenea, ONG-urile și activistele feministe atrag atenția că România are nevoie de politici publice pentru prevenirea și combaterea violenței de gen. Pentru a construi aceste politici, este nevoie de date statistice cât mai detaliate pentru a înțelege cine sunt agresorii, cine sunt victimele, care este relația dintre victimă și agresor, unde au loc faptele de violență.

„Dificultatea de a aborda violența asupra femeilor vine din faptul că avem cauze diverse. O cauză este inegalitatea de gen, hrănită de cultură, de socializare, hrănită prin educație. O altă cauză este inadecvarea măsurilor luate de instituții de-a lungul anilor. Paradoxal, o altă cauză ține de faptul că recent a fost recunoscut în România faptul că există violență în familie. Abia în 2003 a fost adoptată pentru prima dată o lege pentru prevenirea și combaterea violenței, urmare a integrării României în Uniunea Europeană, a explicat conferențiarul universitar”, a spus conferențiarul universitar și scriitoarea Oana Băluță la emisiunea „24 de minute”.

Citiți și: România ar putea avea centre integrate pentru victimele violenței sexuale 

Eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor a devenit o parte esențială a agendei globale de dezvoltare. În 2015 a fost aprobată Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care recunoaște egalitatea între sexe și emanciparea femeilor ca o prioritate-cheie și promite că „nimeni nu va fi lăsat în urmă", relatează Agerpres

Obiectivul 5 are ca scop „realizarea egalității de gen și abilitarea tuturor femeilor și fetelor" și include obiective specifice pentru a elimina toate formele de violență împotriva femeilor și fetelor”. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri