O nouă metodă de înșelătorie. Oamenii sunt păcăliți să cumpere telefoane mobile, fără a primi produsele

Data publicării:
telefon getty

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, poliţiştii din Bacău s-au sesizat din oficiu, în luna mai, cu privire la faptul că mai multe persoane din comuna Gioseni ar fi fost victime ale unei înşelăciuni.

În urma investigaţiilor a reieşit că aproximativ 30 de persoane ar fi fost convinse de doi fraţi, localnici, cu vârste de 27 şi 33 de ani, să îi însoţească în municipiul Bacău, sub diferite pretexte.

Acolo, persoanele erau duse la un magazin unde, cu sprijinul angajaţilor, semnau contracte de achiziţionare a unor telefoane mobile ori a altor servicii. Semnarea se făcea fără a cunoaşte conţinutul contractelor sau al angajamentelor de plată şi fără a li se înmâna victimelor un exemplar al contractului, arată sursa citată.

Din anchetă a rezultat că bunurile achiziţionate în baza acestor contracte erau ridicate de cei doi fraţi şi vândute, prin intermediul caselor de amanet sau în mod direct.

În 8 iunie, în urma unor percheziţii făcute la locuinţele celor doi suspecţi, poliţiştii au identificat şi au ridicat mai multe mijloace materiale de probă.

De asemenea, în 9 iunie au fost prinşi cei doi suspecţi, de 27 şi 33 de ani.

Potrivit sursei citate, au fost identificaţi şi duşi la Poliţie pentru cercetări doi angajaţi ai magazinului, un bărbat de 32 de ani şi o femeie de 26 de ani, cu sprijinul cărora ar fi fost încheiate contractele.

Ulterior, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar vineri procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au decis ca toate cele patru persoane cercetate în acest caz pentru înşelăciune şi complicitate la înşelăciune să fie puse sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri