Sari la conținut

Opinia lui Gabriel Liiceanu despre eliberarea deținuților

„Urgenţa României era compensarea deţinuţilor care îşi execută pedeapsa în condiţii rele?”, se întreabă scriitorul Gabriel Liiceanu, care aminteşte că ţara nu oferă condiţii decente nici în spitale, şcoli şi nu stă deloc bine nici la capitolul infrastructură. Cât despre afirmaţiile că această lege ar servi clientelei politice, Gabriel Liiceanu aminteşte originea actului normativ: un proiect privind graţierea, promovat de doi foşti parlamentari cu probleme penale.

Gabriel Liiceanu: „Urmările sunt trei. L-am auzit şi eu pe șeful sindicatului din Administrația Penitenciarelor că 80% se întroc. Asta e una la mână. Nu se pune problema că ai eliberat locul, l-ai făcut respirabil, treaba se reface ca într-un proces natural. Doi: se pune problema dacă în umbră ieşirilor nu vor ieşi cei care fac parte din clientela politică. Şi trei: atunci când se vorbește despre un recurs compensatoriu, e imposibil să nu te întrebi dacă asta este urgența cea mai mare în România, a celor care trebuie compensaţi pentru condiții mizerabile, inumane. S-a vorbit, într-un interviu, despre demnitate...este rănită demnitatea lor, s-a mers prea departe, demnitatea nu e respectată în închisori. E respectată în spitale, în şcoli, la copii care stau în clase în frig, în trenurile din România, pe şosele? Cine îi compenesează pe toți acești oameni? Pe pacienții care stau la 40 de grade, vara, în salone fără aer condiționat după operație. Legea asta privind recursul compensatorii îşi are origini într-o lege a graţierii din 2013 promovată de doi oameni care au fost apoi puși sub urmărire penală: Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Deci iată cine iniţiază proiectele de graţiere şi de recurs compensatoriu”.