Sari la conținut

Oraşul lui Amza Pellea luptă să rămână muncipiu

Pentru Băileşti, 2016 nu e un an bun. Zaibărul nu s-a făcut, iar o decizie guvernamentală ar putea transforma municipiul în oraş. Spre nemulţumirea locuitorilor şi a autorităţilor, care încearcă să convingă Ministerul Dezvoltării să lase Băileştiul municipiu pol secundar de dezvoltare.

Orice ar face, dacă trebuie, oamenii din Băileşti, doar să nu piardă titlul de municipiu pol secundar de dezvoltare. Nu vor nici în ruptul capului ca Băileştiul să devină un banal oraş de provincie.

Tot necazul oamenilor din Băileşti a pornit de la planul Guvernului de a reclasifica localităţile în funcţie de numărul de locuitori. Primăria a reacţionat imediat. A trimis petiţie la Guvern şi a adus şi argumente. Principalul criteriu, cel al populaţiei, a fost depăşit la mustaţă.

Reporter: Ce populaţie are municipiul Băileşti?
Costel Pistrițu, primarul municipiului Băilești: 20.010 locuitori. Din punct de vedere al modernizării avem 60 la sută străzi modernizate, urmând ca şi celalate 40 la sută pe noul exerciţiu bugetar 2014 - 2020 să le finalizăm.

Pe lângă argumentele privind infrastructura şi numărul de locuitori, băileştenii mai au un motiv de mândrie: locuiesc în municipiul în care s-a născut marele actor Amza Pellea, cel care a facut orașul și mai cunoscut prin scheciurile sale.

Dacă ar fi declasificat, oraşul lui Amza Pellea n-ar mai putea accesa proiecte mari finanţate de Uniunea Europeană, iar alocările bugetare anuale ar fi şi ele incomparabil mai mici. Proiectul de lege al Ministerului Dezvoltării Regionale propune ca toate localitățile din România să fie împărțite în mai multe categorii, în funcţie de numărul de locuitori și de facilitățile de infrastructură, de spațiile verzi, dar și de instituțiile care își au sediul în localitatea respectivă. Proiectul se află în dezbatere publică, însă autoritățile locale din Băileşti merg pe principiul „Paza bună fereşte primejdia rea”.