Sari la conținut

Parcul de două milioane de euro s-a surpat

Un deal din Oradea a luat-o la vale. Grădina publică a costat aproape două milioane de euro, dar a fost distrusă de o alunecare de teren. Acum cu greu se poate spune unde au fost cândva aleile pentru că, în loc, este un crater imens. Primăria a cerut unui expert independent să stabilească cine e vinovat de distrugerea parcului.

Dealul Ciuperca este un loc de promenadă pentru cei care vor să admire oraşul de la înălţime. Grădina care a costat 1,7 milioane de euro acum se scufundă.

„Probabil infiltrațiile la teren. Vinovați sunt mulți. De la proiectanți până la cei care au executat lucrările”, spune un orădean.

Pâmântul a luat-o la vale la finalul lunii octombrie. În locul unde era o alee, acum este o groapă adâncă de trei metri. Zidul de protecţie s-a dărâmat, dalele au fost dislocate şi s-a format un crater.

„Stau prin apropiere şi veneam foarte des pe aici. Ne afectează... a fost ceva foarte frumos”, spune un localnic.

Anca Grama, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Oradea: „S-a constatat că aproximativ 10% din suprafaţa dealului şi unul din punctele de belvedere au fost afectate de alunecările de teren.”

Specialiştii vor stabili care a fost cauza prăbuşirii parcului şi cine este vinovat. Reprezentanţii firmei de construcţii au refuzat să comenteze situaţia.

Marius Moş, reprezentant al Direcţiei Managementul Proiectelor cu Finanţare Internaţională: „Vom realiza o expertiză tehnică, iar expertul ne va spune care au fost cauzele care au dus la acest fenomen şi ce se poate face. Vom vedea cum se vor reface lucrările în continuare şi sub ce formă.”

Primăria şi-a trimis oamenii în teren pentru a recupera ce se mai poate: bănci, dale şi plante.