Părinți de împrumut. 12.000 de persoane au atestat de asistent maternal în România

Data publicării:
asistent maternal

Un asistent social verifică starea generală a locuinţei iar candidatul la postul de asistent maternal şi familia sa sunt supuşi unui examen psihologic.

12.000 de români au atestat de asistent maternal profesionist. Înainte să le încredinţeze un copil, statul le-a verificat locuinţa, cazierul, actele medicale şi i-a supus unui control psihologic.

Nu poţi să spui că îţi doreşti să iei în plasamant doi, trei copii, iar tu să locuieşti într-o garsonieră. Menţionează numărul de copii pe care poate să îi primească. El de la început spune: pot să primesc un copil, băiat sau fată, să fie între 4-6 ani sau între 7 şi 12 ani”, spune Gabriela Coman, secretar de stat al Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Un asistent maternal poate să îngrijească unul sau doi copii, iar dacă este vorba de fraţi, pentru că legea nu permite să fie despărţiţi, chiar şi trei copii.

Pentru un copil, statul plăteşte o indemnizaţie ceva mai mare de 1.400 de lei pe lună. În cazul celor care îngrijesc doi copii, suma scade la 957 de lei pe lună pentru fiecare dintre minori şi ajunge la 757 de lei pe lună pentru cazurile cu trei copii.

Elisabeta Popa are 40 de ani şi de patru ani este mamă de împrumut pentru un băieţel. Îşi mai doreşte încă un copil pe care să-l crească.

„Să îi oferi unui copil şansa de a creşte într-o familie adevărată, să ştie ce înseamnă mamă, tată. Este ca şi copilul tău. Știe că nu suntem părinţi, dar ne spune mami şi tati. Ne acceptă ca şi părinţi”, spune asistentul maternal Elisabeta Popa.

România este ţara europeană cu cel mai mare număr de copii abandonaţi. Aproape 70.000 de minori sunt instituţionalizaţi, un sfert dintre ei fiind daţi în grija asistenţilor maternali.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri