Sari la conținut

Patriarhia ia poziţie: Parteneriatul civil va încuraja concubinajul

Patriarhia Română susţine că oficializarea parteneriatului civil, propusă într-un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament, poate avea consecinţe grave pentru viaţa morală şi socială, pentru că această formă alternativă de familie va încuraja concubinajul şi îi va deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului.

New Yorkers Enjoy Advent Of Spring In Central Park

FOTO: Getty Images

"Patriarhia Română priveşte cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a aşa-zisului «parteneriat civil», acţiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaţilor. Considerăm că instituţionalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiţiei poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia”, susţin reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit acestora, din punct de vedere creştin, cu excepţia adopţiei şi a înrudirii de sânge, familia se naşte exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Mai mult, cadrul legal protejează creşterea, educaţia şi instruirea copiilor în familia, în articolul 48, alineatul 1 din Constituţie fiind prevăzut că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

„Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul şi să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului”, arată Patriarhia Română.

Reprezentanţii Patriarhiei susţin că încercările de redefinire a familiei naturale şi tradiţionale, confirmată moral şi legislativ de-a lungul istoriei umanităţii, „par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile şi binefacerile sociale ale familiei”.

Senatul a respins, în octombrie 2016, propunerea legislativă privind instituirea parteneriatul civil. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaţilor, care va da votul final în cazul acestui proiect.

Proiectul a fost iniţiat de fostul deptutat independent Remus Cernea, care a propus ca parteneriatul civil să fie recunoscut prin lege, arătând că sunt 800.000 de cetăţeni care trăiesc în astfel de uniuni civile.

Remus Cernea a mai depus două iniţiative legislative pentru recunoaşterea parteneriatului civil, ambele respinse de Parlament.