Patriarhul Daniel în Pastorala de Crăciun: „Lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere și plăcere produc în suflet tulburare”

Data publicării:
01 w747 h800 q100

 

În opinia întâisătătorului BOR, patimile egoiste produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni.

„Sfinții Părinți ai Bisericii învață că patimile egoiste ca: lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere și plăcere și altele asemănătoare produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni, care devin tensionate, conflictuale și chiar violente, mai ales din cauza nedreptăților și suferințelor create de lăcomie. Când inteligența umană este stăpânită de patimile egoiste ale invidiei, vicleniei și minciunii, ea produce în suflet și în societate dezordine și multe răutăți, în schimb înțelepciunea care vine de la Dumnezeu este 'curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea' (Iacob 3, 17-18)”, afirmă patriarhul, citat de Agerpres.

El subliniază că „în fața acestei crize spirituale și morale, creștinii statornici și luptători nu se descurajează, ci răspund printr-o viață spirituală și morală mai intensă”, iar Biserica, împreună cu familia, cu școala și cu alte instituții abilitate, „trebuie să dezvolte și mai mult o educație și o cultură a păcii spirituale interioare și a păcii sociale, o cultură a respectului reciproc și a reconcilierii, în locul urii, al învrăjbirii și al violenței prezente în lumea de azi”.

„Astăzi, când crește violența verbală și fizică în familie, în școală, în societate și se înmulțesc conflictele militare și terorismul în multe părți ale lumii, când mulți oameni, fiindcă nu mai au pace și bucurie în suflet, caută fericirea în alcoolism ori în consumul de droguri, iar alții ca să scape de depresie și deznădejde se sinucid, activitatea educațională, pastorală și social-filantropică a Bisericii trebuie intensificată”, afirmă patriarhul.

El consideră că „această perspectivă a unei culturi a păcii spirituale și sociale trebuie studiată și promovată mai ales începând cu anul 2016, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.

Totodată patriarhul Daniel îndeamnă ca, mai ales în aceste zile, darul păcii și al bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului să fie împărțit celor săraci și bolnavi prin daruri spirituale și materiale.

„De aceea, darul păcii și al bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului Hristos trebuie împărtășit, prin rugăciune și daruri spirituale și materiale, mai ales în aceste zile, copiilor orfani, bătrânilor singuri, oamenilor săraci, familiilor îndoliate și întristate, bolnavilor și tuturor celor necăjiți și neajutorați. Astfel, pacea și bucuria îngerilor și păstorilor de la Betleem vor lumina sufletele și chipurile oamenilor care simt că semenii lor cu suflet bun și generos devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos către toți oamenii defavorizați, aflați în nevoi sau în dificultate”, îndeamnă patriarhul.

„Cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și al Anului Nou — 2016”, patriarhul Daniel adresează „tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulți ani!”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...