Sari la conținut

Persoanele cu venituri mici ar putea scăpa de plata comisioanelor bancare

Deputaţii din comisia de Buget-Finanţe au votat un proiect de lege potrivit căruia consumatorii vulnerabili, anume cei care câştigă sub 60% din salariul mediu brut, nu vor plăti comisioane la deschiderea contului, comisioane de administrare şi nici de retragere.

Limita ar fi sub 1983 de lei, deci foarte aproape de 2.000 de lei - deşi aici e neclar dacă vorbim despre venituri nete sau brute. Oricum, mulţi ar beneficia de această lege, iar băncile sunt deja destul de vocale pe marginea subiectului. Profit.ro arată că bancherii ameninţă că vor merge la Curtea Constituţională în cazul în care proiectul devine lege.

Există avantaje şi pentru consumatorii cu venituri mari. Aceştia ar urma să fie exceptaţi de la plata comisioanelor de deschidere şi de închidere a conturilor şi de comisioane, spune proiectul de lege, „rezonabile" pentru celelalte operaţiuni.