Plafonul de garanţii pentru "Prima Casă", fixat la 2,5 miliarde de lei

Data publicării:
tineri locuinta imobiliar constructii mediafax

 

Procedura a fost decisă în şedinţa de miercuri, prin hotărâre.

"Programul guvernamental "Prima casă", prin care statul acordă garanții guvernamentale pentru achiziționarea unei locuințe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei. De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenței nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum și sumele neutilizate până la data de 31 decembrie 2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014. Suma reprezentând diferența rămasă neutilizată şi/sau nealocată din anul 2014 se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri", informează Guvernul.

Până în toamna anului trecut, Fondul Naţional de Garantare pentru IMM a acordat aproximativ 126.200 de garanţii, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de circa 4,8 miliarde euro. În primele nouă luni de anul trecut, numărul de garanţii acordate în cadrul programului a fost de aproximativ 20.500, cu finanţări accesate în valoare de 736 milioane euro.

Ulterior, Guvernul a suplimentat cu 400,5 milioane de lei plafonul disponibil pentru emiterea de garanţii în cadrul programului, până la 31 decembrie 2014.

Potrivit datelor disponibile pe pagina de web a FNGCIMM, prin intermediul căruia se acordă garanţiile de stat, băncile participante la program sunt: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, EFG Bancpost, Piraeus Bank, Intesa Sanpaolo România, UniCredit Ţiriac Bank, Credite Agricole, OTP Bank, Bank Leumi, RIB Bank, ING Bank şi Marfin Bank.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri