Sari la conținut
News Alert

Cât de mare e mica evaziune și de ce închidem ochii la ea?

Este o problemă care ne afectează pe toţi - lipsa banilor la buget. Şi pentru care putem face şi noi ceva. De câte ori nu am auzit că nu se poate face un drum, o şcoală, sistem de irigaţii, căi ferate şi orice mai lipseşte ţării ăsteia din cauză că suntem prea săraci?  De câte ori nu am auzit reversul? Că România nu e de fapt săracă - doar se fură mult?

Ei bine, furtul acesta nu se întâmplă doar într-un sens: politicieni şi mafioţi care iau bani din bugetul nostru al tuturor şi fac altceva cu ei. Se întâmplă şi la capătul celălalt, de unde banii nu mai pleacă spre sacul mare numit buget. Miliarde de euro care nu intră în buget din cauza unor firme fantomă, făcute peste noapte doar ca să nu se plătească TVA, din cauza unor mărfuri introduse în ţară fără acte şi vândute la negru. Asta este marea evaziune. Pe care numai statul poate să o diminueze.

Noi, în schimb, putem să contribuim la reducerea fenomenului numit mică evaziune. Făcută de micii comercianţi de regulă, dar nu numai, de patroni de magazine, de restaurante, de hoteluri care nu dau bonuri fiscale. De multe ori pe aceşti oameni noi, cumpărătorii, clienţii, îi susţinem prin simplă noastră ne-implicare. Este tema pe care Teodora Ghenciu o abordează în această săptămână la emisiunea „Plan Detaliu”.

Cât de mare e mica evaziune?

Nu mi-aţi dat bon. Îmi daţi şi bon?”

„Noi, ăştia, amărâţii, noi trebuie să fim corecţi?”

„Nu se poate măsură evaziunea” (Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul de Finanţe)

Exemplu de evaziune în Bucureşti

Parcul Herăstrău.  Cel mai mare parc din România:

- Am cinci lei!
- Mulţumesc!
- Păi, mulţumesc, dar bon îmi daţi?

Piaţa Eroii Revoluţiei,  zona de sud a capitalei:

- Nu-mi daţi şi bon?  E numai la cerere?
- Câte nu sunt în România asta? Noi ăştia, amărâţii, noi trebuie să fim corecţi? Ăia marii care fură cu miliardele, ăia sunt corecţi? Tot pe ăştia mici, amărâţii, care suntem vai de mama noastră, Suntem ultimele găini în România...

Am intrat la întâmplare în zece magazine. În şase dintre ele nu am primit bon.

„Tipul ăsta de evaziune fiscală ... nu ţine de o zonă a ţării, de o regiune, de un mod de a fi al oamenilor de acolo, mai cinstiţi sau mai puţin cinstiți. Nu! Nu este adevărat. Este un fenomen general, care e valabil peste tot, în toată ţara”, spune Dor Pădureanu, vicepreședintele Patronatului Comercianților de Case de Marcat din România.

Ce face statul?
- 11 000 mii de comercianţi au fost prinşi anul acesta că nu dădeau bon fiscal.
- 50 de milioane de lei este valoarea amenzilor.

„Ne-am străduit să ţinem pasul şi cu tehnica şi cu ingeniozitatea contribuabililor, sunt persoane care nu înţeleg că legea trebuie respectată”, spune Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

„De la informatizare pleacă totul. ANAF are baza de date cu toate firmele din România şi poate constata foarte uşor şi imediat unde se realizează evaziune. În opinia noastră, antreprenorii mici şi mijlocii, noi nu credem că evaziunea fiscală este posibilă fără concursul autorităţilor publice, în special a ANAF, pentru că totul este urmăribil”, susține fostul ministru Florin Jianu, în prezent președinte al Consiliului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

„Nu sunt de acord cu aşa ceva. Eu sunt de principiul că fiecare trebuie să respecte legea şi nu trebuie să se raporteze la o altă instituţie”, îl contrazice Attila Gyorgy. 

Dor Pădureanu, furnizor de software pentru casele de marcat, are o părere tranșantă:  „Evaziunea fiscală e mai mare în zona HoReCa. Acolo se duce undeva spre 30-35%, poate şi mai mult.  (...) De câte ori aţi fost la un restaurant şi vi s-a adus o notă de plată şi niciodată bonul fiscal? Orice comerciant care nu dă bon face o concurență neloială altui comerciant care este cinstit şi dă bon fiscal”, spune omul de afaceri. 

Traian Ispasiu are 37 de ani și este antreprenor. De 11 ani are o cafenea pentru care  plăteşte 7400 de lei/lună taxe la stat.

„Atât timp cât un alt antreprenor poate plăteşte la negru, face evaziune fiscală - pentru că sunt legate una de altă - pe mine mă dezavantajează. Oamenii cred că încă nu au foarte bine în minte că trebuie să aibă pe cartea de muncă salariul care li se dă în mâna şi trebuiee să plătească taxe la stat. Se bucură pentru un câştig puţin mai mare, nu le plătesc taxele la stat cât ar trebui, când vin la mine eu spun că eu plătesc taxele la stat şi poate nu am puterea financiară să pot să plătesc în mână salariul net în sumă la fel de mare”, spune Traian Ispasiu.

- Tu de ce dai bon fiscal?

- Pentru mine nu e o taxă, ci o sumă cu care contribui. Dând bon fiscal, normal că sunt impozitat, am taxe de plătit la stat, taxe care în mod normal ar trebui să se reîntoarcă în economie sau în activităţile sociale ale României. Cel mai important e să înţelegem că fiecare putem să contribuim câte puţin, arată Traian Ispasiu.

„Dacă nu se emite bonul fiscal, cel mai probabil acea tranzacţie nu apare în actele contabile ale firmei. Primul impact este pe TVA. Avem un gap de TVA de 37%. Este diferenţa între TVA-ul care ar fi trebuit colectat, dacă aplicăm integral şi corect legislaţia privind TVA, şi TVA-ul efectiv încasat în conturile Trezoreriei. Media europeană este undeva pe la 15%. În România, într-adevăr acest gap e foarte mare. În mare măsură se datorează şi evaziunii. De aceea valoarea este mai mare”, explică Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

Dimensiunea fenomenului este considerabilă. 30 de miliarde de lei NU intră în buget.  Cel puţin 3 miliarde de lei se pierd din cauza evaziunii.

Cu 3 miliarde de lei s-ar putea face:

  • 6 spitale regionale, fiecare cu 500 de paturi
  • 1200 de şcoli
  • 20 de kilometri de autostradă

 

Urmăriți mai jos întreaga emisiunea „Plan detaliu”: