Pod peste Olt, construit de localnici. Autoritățile au demolat vechiul pod, dar nu au ridicat altul în loc

Data publicării:
pod manual

Podul de peste Olt unea localităţi din două judeţe: pe malul drept Aita Mare, din judeţul Covasna, iar pe malul stâng Apaţa, din judeţul Braşov. Szabo Zoltan e şofer de autobuz, locuieşte în Aita Mare şi ştie poate cel mai bine ce înseamnă naveta pentru cei aproape 130 de consăteni care treceau râul zi de zi, pentru a ajunge la serviciu. E şi motivul pentru care, pe 20 septembrie, omul a pus umărul la construirea unui podeţ. Tot lemnul a fost donat de primăria din Aita Mare.

Într-o sâmbătă, când eram mai mulți navetiști, când erau liberi, ne-am apucat şi am făcut”, spune Szabo Zoltan.

Am tăiat buştenii şi fiecare om unde a avut de lucru a pus mâna şi dă-i cu ciocanul, dă-i cu cuiul, taie, măsoară”, spune un alt localnic.

„Dimineața, ne-am apucat la ora 8 şi cam la ora 19.30 era gata”, spune primarul comunei Aita Mare, Bihari Edomer.

Capetele de pod sunt chiar grinzile din beton cu care autorităţile au blocat circulaţia pe vechiul drum. A mai fost nevoie de patru buşteni solizi, câţiva metri cubi de lemn, sârmă, cuie şi puţină pricepere.

Vechiul pod peste Olt avea peste 60 de ani. Consiliul Judeţean Covasna decis să îl dărâme pentru că nu mai era sigur. A şi angajat o firmă care să se ocupe de construirea unui nou pod. Vechea construcţie a fost demolată, dar imediat după aceea lucrările s-au oprit

Noul pod peste Olt va costa trei milioane de lei. Pentru întârziere, autorităţile dau vina pe proiectanţi.

Sunt în întârziere de vreo șase zile, s-a acceptat proiectul și de săptămâna viitoare se începe pilonarea, care va ține o lună”, a spus Hening Laszlo, vicepreşedintele CJ Covasna.

Noul pod ar putea fi gata cel mai devreme în mai anul viitor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri