Sari la conținut

Pompierul maratonist are nevoie de ajutor

Pompierul din Botoşani care a terminat pe locul patru ultra-maratonul din deşertul Gobi, unde a alergat în scopuri caritabile, are nevoie de bani ca să participe la altă cursă, tot în folosul copiilor. Se antrenează ca să alerge în octombrie în Deşertul Atacama din Chile. Colegii lui au donat cât au putut, dar Iulian Rotariu tot mai are nevoie de 3.600 de euro.

Iulian Rotariu: „Dacă au posibilitatea și cred în cauză și ceea ce facem noi, zic că ar fi binemeritat să aibă încredere în mine, să pot face cunoscută cauza copiilor cu autism, să pot reprezenta cu cinste cu onoare, cu credință numele orașului nostru, al țării, al instituției în care lucrez.”

În aşteptarea banilor, Iulian Rotariu se antrenează pentru viitoarea cursă dură prin deşert: 250 de kilometri în şapte zile, la peste 4.000 de metri altitudine şi temeperaturi care sar de 40 de grade Celsius. Face zilnic pregătire într-o pădure de lângă Botoşani, pentru că nu are bani să meargă la munte, la altitudine, ca să aclimatizeze cu condițiile de concurs.

Iulian Rotariu: „Pregătiri lungi cu îngreuiere, 45-50 km în fiecare zi, serviciul de acasă, copii, lecții, pregătirea pentru noul an școlar, serviciul de aici, în fiecare zi, în fiecare tură de serviciu încerc să mă ridic l standardul cu care sunt obișnuit, să fac față cu brio intervențiilor.”

Pompierul care vrea să ajute copiii cu autism a adunat până acum 3.900 de dolari, dar mai are nevoie de 3.600 de euro pentru cazare şi hrană. Mai are cinci săptămâni să facă rost de bani. Colegii l-au ajutat şi ne îndeamnă pe toţi să facem la fel.

Ne motivează foarte mult, unii dintre noi chiar dacă alergăm 1.000 de metri poate rezistăm să ajungem până la final, dar ajungem cu limba de un cot, el aleargă în fiecare zi 40 kilometri,” spune unul dintre colegii pompierului.

Pompierul inimos nu primeşte bani pentru participarea la ultra-maratonul dur, dar speră să atragă atenţia oamenilor cu bani, care ar putea face donaţii pentru copii cu autism.

Iulian Rotariu a deschis două conturi, la Banca Transilvania, în care să se poată face donaţiile:

RO30BTRLEURCRT0357479301 - pentru euro

RO80BTRLRONCRT0357479301 - pentru lei