Povestea fascinantă a vinului românesc, care a ajuns în pocalele imperiale ale curţii de Habsburg 

Data publicării:
VIN

Pe o colină parcă desenată, la 35 de kilometri de Oradea, se află comuna Diosig. Oamenii locului îi spun capitala vinului, pentru că viţa de vie se cultivă de peste 600 de ani. "Calitatea terenului ne dă posibilitatea să producem vinuri foarte bune și zona este o zonă mirifică, zic eu, e o zonă foarte frumoasă, care poate fi și ea în sine o atracție pentru turiști”, a spus Attila Mados, primarul comunei Diosig

Adevărata poveste a vinului de Diosig a început în secolul al 19-lea, când zona s-a dezvoltat foarte mult datorită contelui Zichy, care a reuşit să facă celebru în lume soiul Bakator. Din păcate, în perioada comunistă, solul nobil a disparut. Până de curând, când viticultori pricepuţi şi-au propus să reînvie vraja vinului de Diosig. "Acum doi ani, inclusiv la gazda noastră de astăzi, a început să reapară acest soi Bakator, în Diosig", a mai spus primarul comunei Diosig.

Cel mai tânar viticultor din județ are 25 de ani și o plantație de un hectar și jumatate. La fel de tânără este şi via sa - a plantat-o în aprilie anul acesta, cu fonduri europene, iar în toamna anului viitor spera sa culeaga și primii struguri.

"Am plantat 5 feluri de soi: Muscat Otonel, Fetească Regală, Riesling Italian, Merlot sși Cabernet Sauvignon", a declarat Jozsef Tzonyi, viticultor. "Diosigul are o tradiție mare în producerea vinului, eu aici m-am născut, am 25 de ani și văd posibilitatea pe viitor în legătură cu producerea vinului de calitate". Iar viitorul vinului stă în recuperarea trecutului glorios, ascuns încă în cramele vechi de peste 150 de ani.

"După desciorchinat și presat, boabele de struguri ajung în cadă și în cada respectivă vor sta la fermentat 4-6 săptămâni, practic în aer liber. După care ele vor intra în presă, se vor presa și vor intra în butoi", a mai spus Attila Mados.

Şi nu este tot. Subsolurile casei ascund şi ele pivnniţe vechi de două secole, ideale pentru depozitarea vinului. Una îi aparţine lui Jozsef. Bărbatul produce chiar şi cinci mii de litri de vin. "Lumea ar fi bine să bea numai vin, să nu bea bere, să nu bea țuică, să nu bea votcă, vinul e cea mai curată băutură din lumea", a precizat viticultorul Jozsef Haid

Locul a devenit cunoscut datorită istoriei contelui Zichy. Pe vremea sa, vinul din Diosig ajungea şi pe masa imperială de Habsburg. Se întâmpla în jurul anului 1850. Din păcate, de atunci istoria şi vremurile şi-au urmat cursul nemilos, iar castelul contelui risca să devină o ruină. Din fericire, o investiţie din fonduri europene l-a salvat, iar când reabilitarea va fi încheiată, castelul va deveni muzeu şi, evident, o atracţie turistică a zonei.

"Vine o familie, care este interesată, să zicem, de cultură. Poate să intre în castel și să vadă acel muzeu pe care în octombrie îl vom preda publicului. După care petrece o oră, două ore în acel muzeu, i se face foame, i se face sete. Poate să vină la o crama să servească mâncare, după care zice că ce să facem, haide să mergem la un ștrand, să mai stăm la soare, să ne relaxăm și noi aici venim cu apa geotermală”, a explicat Attila Mados, primarul comunei Diosig

În Diosig nu există locuri de cazare, aşa că turiștii pot sta în pensiunile din localitațile apropiate: Sacuieni, Biharea sau Tamașeu, unde prețurile pornesc de la 50 de lei pe noapte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri