Povestea românilor care participă la ultramaratonul din Croația

Data publicării:
ultramaraton

Doi tineri din Constanţa vor să facă performanţă la ultramaratonul „Hundred Miles of Istria” din Croaţia. Vor alerga pe un traseu montan dificil, de aproximativ 170 de kilometri, zi şi noapte, fără prea multe opriri. O fac din pasiune şi speră să ducă numele României cât mai departe.

Mihai şi Bogdan sunt prieteni buni şi de câţiva ani participă împreună la compeţii sportive în toată lumea.

În cadrul utramaratonului din Croaţia, vor alerga zi şi noapte pe trasee montane nemarcate. Şi-au propus să termine cursa în mai puţin de 30 de ore.

„Suntem alergători de anduranţă, am început cu semi-maratonul, apoi cu maratonul clasic, apoi cu maratonul montan, iar treptat am ajuns la ultramaratonul montan”, spune Mihai Nenciu, maratonist.

La început nu m-am gândit că o să ajung să alerg ultramaraton”, spune Bogdan Ofiţeru, maratonist.

Bogdan are 30 de ani, iar în ultimii 5 ani a participat la toate concursurile organizate în România. Chiar dacă a avut o problemă de sănătate şi medicii i-au interzis să alerge, nu s-a oprit.

Pregătirea pentru astfel de competiţii este dificilă.

„Pe lângă alergare facem şi gimnastică, forţă, fără greutăţi, fără sală, totul se rezumă la greutatea corpului nostru”, spune Bogdan Ofiţeru, maratonist.

Bogdan a fost atlet de performanţă şi soldat în Legiunea Străină franceză, iar Mihai este paraşutist şi scafandru. Competiţia din Croaţia va avea loc pe 7 aprilie, iar cei doi tineri sunt singurii români înscrişi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...