Sari la conținut

Premii de 3,5 milioane lei pentru olimpicii români

Peste 200 de elevi câștigători, în cursul anului 2016, ai unor distincții la olimpiadele internaționale sau regionale pe discipline vor fi premiați, luni, de ministrul Educației, Mircea Dumitru. Cel mai mare premiu va fi de 12.545 lei și va fi acordat la trei elevi. Vor fi recompensați și profesorii care i-au pregătit, respectiv unitățile de învățământ din care ei provin.

manuale elevi clasa

Festivitatea va avea loc, începând cu ora 12.00, la Palatul Național al Copiilor, urmând a fi recompensați 202 elevi care au câștigat 227 de distincții la concursurile internaționale sau regionale, pe discipline școlare și sportive. Este vorba de trei premii absolute, 48 de medalii de aur/premii I, 82 de medalii de argint/premii II, 53 de medalii de bronz/premii III și 41 de mențiuni.

Vor fi premiate și 215 cadre didactice, precum și cele 100 de școli din care provin olimpicii.

Pentru concursurile internaționale pe discipline școlare, premiile sunt următoarele: 12.545 lei - premiul I absolut (obținut cu punctaj maxim), 9.720 lei - premiul I/medalie de aur, 8.330 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 lei - menţiune (sau diplome echivalente).

Pentru competițiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt: 4.440 lei - premiul I/medalie de aur, 3.785 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 lei -menţiune (sau diplome echivalente).

Cât despre competițiile internaționale sportive, vor fi premiați 112 sportivi și 48 de antrenori care au asigurat pregătirea acestora. Valoarea premiilor este, în acest caz, între 1.000 lei (locul VI) și 4.000 lei (locul I).

Premiile pentru olimpici (atât la etapele internaționale, cât și cele naționale) au fost majorate de Guvern la sfârșitul lunii iulie.