Preţul asigurărilor pentru locuinţe ar putea creşte cu 10% anul viitor

Data publicării:
asigurare

Acum, o asigurare obligatorie costă echivalentul a 20 de euro pe an pentru o locuinţă construită din beton şi 10 euro pentru cele din chirpici. Firmele de asigurări vor să creasca, însă, preţurile.

Aceştia vor cere o primă ceva mai mare, dar nu cred că ar putea să depăşească un maxim de 10 la sută, adică să fie mai mult de 22-23 de euro per poliţă”, spune Bogdan Andriescu, Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).

Firmele de asigurare spun că primele pe care le plătesc proprietarii de locuinţe sunt mici în comparaţie cu despăgubirile pe care le-ar primi în caz de dezastru.

„Nu putem să mergem cu prime cât mai mici şi riscuri mari”, explică Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreşedintele ASF.

De exemplu, spun firmele de asigurare, dacă România s-ar confrunta cu inundaţii de proporţii, cum au fost cele din Serbia şi Bosnia vara aceasta, ar trebui să plătească despăgubiri de 6 miliarde de euro.

Cred că ar trebui să dea de gândit tuturor autorităţilor, nu cred că există în momentul acesta multe state, mai ales în Europa de Est, care ar putea să facă faţă unor asemenea pierderi”, susţine Nicoleta Radu Neacşu, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.

În cazul unui cutremur, pagubele ar putea depăşi 10 miliarde de euro.

Pagubele materiale ar fi imense, de ordinul multor miliarde de euro. Pagubele umane de ordinul sutelor de victime omeneşti, am avea şi pagube produse autovehiculelor, tot aşa, e vorba de zeci de mii”, afirmă Bogdan Andriescu, UNSICAR.

Riscurile mai mari înseamnă poliţe de asigurări mai scumpe.

„Reasigurătorul a făcut o analiză a pieţei şi, datorită faptului că suntem o ţară cu risc seismic foarte ridicat, cere o primă suplimentară”, declară Viorel Vasile, broker de asigurări.

Asigurările s-ar putea ieftini dacă numărul celor care încheie astfel de poliţe ar creşte. La nivel naţional, însă, sub 20 la sută dintre locuinţe sunt asigurate obligatoriu dintr-un total de 8,5 milioane. În Bucureşti, 30 la sută dintre proprietarii de apartamente şi case şi-au făcut asigurări. Poliţa obligatorie acoperă doar trei riscuri: inundaţie, cutremur şi alunecare de teren.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri