Sari la conținut

Produsele tradiţionale vândute în stradă, bombă pentru sănătate

Pe marginea Drumului Național 1, în județul Sibiu, zeci de producători și-au amenajat chioșcuri în care vând brânză. Doar că marfa este ţinută în soare, iar frigiderele, acolo unde există, sunt doar de formă. Chiar și așa, producătorii nu duc lipsă de clienți, mai ales acum, când mii de români se întorc acasă, din străinătate. Există oameni care vin cu maşina din toate colţurile Europei şi abia a așteaptă să guste o bucată de brânză de Sibiu.

Conştienţi că marfa ţinută în soare se strică repede, unii comercianţi au recurs la improvizații: apă îngheţată, sticle cu apă...”ca în frigider”. Medicii avertizează, însă, că, dacă nu sunt ţinute la frigider, produsele lactate pot provoca probleme grave de sănătate imediat ce sunt consumate. 

Condițiile meteorologice favorizează alterarea mai ușoară a alimentelor. Favorizează dezvoltarea de bacterii, care pot duce la apariția îmbolnăvirilor, cele mai frecvent întâlnite fiind salmonella, e coli, campylobacter, listeria”, a declarat dr. Simona Berariu, purtător de cuvânt DSP Sibiu. 

În ciuda pericolului, inspectorii de la protecţia consumatorilor Sibiu nu au trecut nici măcar o dată, de la începutul verii, pe la producătorii care vând marfa pe marginea drumului.