Sari la conținut

Profesor universitar, mort după ce a fost plimbat între spitale

Profesorul Tiberiu Brăilean avea 55 de ani şi preda la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. A început să se simtă rău în noaptea din 3 spre 4 martie. S-a dus la urgenţe, la spitalul Parhon, pentru că se sufoca. A aşteptat ore întregi un diagnostic. „Mi s-a spus că ei nu se pot decide şi că, prin urmare, cheamă o altă ambulanţă de la Sfântul Spiridon care să-l ducă acolo pentru că au aparatură mai sofisticată”, a povestit Simona Modreanu, soţia profesorului.

„E îngrozitor să ne gândim că cineva trebuie să aștepte atât de mult până când pur și simplu nu mai e nimic de făcut”, a spus profesorul Vasile Cocriș. Nu avea decât o perfuzie în mână, nicio mască de oxigen, nicio altă intervenţie vizibilă, deşi starea lui era critică”, a mai spus soția profesorului.

A fost mutat la Sfântul Spiridon, când încă era conştient. La scurtă vreme, a făcut un prim infarct. Medicii l-au resuscitat, dar a rămas în comă. În ziua de duminică a apărut un nou stop cardiorespirator care nu a răspuns la manevrele de resuscitare astfel încât s-a declarat decesul”, a spus Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.

Profesorul era iubit de studenţii săi şi apreciat de colegii de catedră. Prietenul lui, profesorul universitar Vasile Işan, a fost printre ultimele persoane care l-au văzut în viaţă. Direcția de Sănătate Publică Iași a pornit o anchetă, pentru a stabili oficial ce s-a întâmplat. Sunt vizate spitalele Parhon, Sfântul Spiridon, dar și Institutul de Boli Cardiovasculare, care este în aceeași curte cu Spitalul Parhon, dar care a trimis târziu un cardiolog să ajute. Spitalul Parhon nu a dat publicităţii un punct de vedere oficial.

   

Pe aceeași temă