Programul Familiei Regale de Crăciun. Astăzi va împărți cadouri nevoiașilor din Săvârșin 

Data publicării:
Familia-Regala -Savarsin -decembrie-2013- 1

300 de pachete conţinând produse alimentare şi produse cosmetice de bază vor fi date. Majestatea sa Regele Mihai nu va fi prezent la eveniment, fiind alături de regina Ana, în Elveţia. 

Împărţirea cadourilor va începe la ora 12. Principesa Margareta şi Principele Radu vor merge mai întâi la o casă de copii din Vărădia de Mureş, după care vor trece pe la căminul de bătrâni din Săvârşin.

Restul pachetelor vor fi împărţite în cursul după amiezii cu sprijinul Primăriei şi al bisericii ortodoxe din Săvârşin. Pachetele conţin, după cum suna chiar formularea din anuţul făcut de Casa Regală, „alimente şi produse necesare casei” şi au fost cumpărate cu ajutorul firmelor care sponsorizează Casa Regală a României.

Familia Regală va primi colindătorii la Săvârșin, în interiorul Domeniului Regal. În afară de colindătorii menționați mai jos în program, sunt așteptate de-a lungul zilelor de 22 și 23 decembrie și alte grupuri de colindători din județele țării și din Republica Moldova.

Marti, 23 decembrie 

11:00 Colindătorii de la Biserica din comuna Brad, județul Hunedoara. Piața din Satul Regal.

11:10 Colindătorii de la Școala Generală nr. 5 din Arad. Piața din Satul Regal.

11:20 Colindătorii de la Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala București. Piața din Satul Regal.

11:30 Colindătorii de la Grădinița în limba engleză din Arad. Piața din Satul Regal.

11:40 Colindătorii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilităti „Sf. Maria” din satul Carani, județul Timiș. Piața din Satul Regal.

12:00 Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare oferă daruri familiilor nevoiase din Săvârșin (participă primarul și preotul comunei, reprezentanții Casei Majestății Sale). Astfel, cu sprijinul Lidl România, Scandia Sibiu și Kandia, vor fi oferite 300 de pachete cu alimente și produse necesare casei.

14:00 Ca în fiecare an, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare prezintă presei bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare. Castelul Regal.

16:00–16:45 Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, Alteța Sa Regală Principele Nicolae asistă la concertul susținut de doamna Lia Lungu, Corul Divina Armonie și maestrul Gheorghe Turda. Muzeul Regal al Automobilului.

17:15–17:45 Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, Alteța Sa Regală Principele Nicolae oferă cadouri angajaților și colaboratorilor. Muzeul Regal al Automobilului.

Miercuri, 24 decembrie

10.00 Majestatea Sa Regele transmite Mesajul de Crăciun 2014 (al 75-lea mesaj transmis, din 1940 încoace). Mesajul va fi transmis în format electronic, scris și video, întregii prese, la ora 10 fix.

11:30 Familia Regală primește DUBAȘII din Săvârsin. Piața din Satul Regal.

19.00  Familia Regală petrece Ajunul Crăciunului privat.

Vineri, 26 decembrie

11.00 Familia Regală vine la Biserica ortodoxă din comună, pentru a participa la Slujba celei de-a Doua Zi de Crăciun, oficiată de ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

13:00  Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu primesc la prânz pe ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și pe parintele paroh.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri