Sari la conținut

Proiect: Pensii mai mari pentru funcţionarii din Parlament

Potrivit documentului, funcţionarii parlamentari ar urma să primească la pensionare 80 la sută din veniturile obţinute în ultimul an de activitate.

Condiţia este ca vechimea în Parlament să fie de cel puţin 14 ani.

„Dorim un corp profesional de excepţie din domeniul juridic şi să vină să lucreze alături sau dorim să asigurăm nişte salarii, respectiv pensii, relativ foarte reduse în raport cu alţi salariaţi din domeniul bugetar. Eu aş opta pentru un corp de elită pe care să îl consolidăm”, a declarat Anghel Stanciu.

Proiectul a fost avizat de Comisia Juridică a Senatului, dar decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor.

Ce prevede proiectul legislativ

„La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz”, se arată în proiectul de lege al PSD.

În plus, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani primesc 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar.

„Pentru fiecare an ce depăşeşte vechimea de 14 ani în Parlament, se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării”, mai prevede proiectul de lege.

„De drepturile din prezenta lege beneficiază şşi funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care în structurile parlamentare între 4 – 14 ani; în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani”, se mai prevede în proiectul de lege.