Sari la conținut

Promisiuni luate de ape. Sinistrații din Vaideeni trăiesc de două luni în locuințe modulare

În Vaideeni, județul Valcea, ar urma sa fie construite 25 de case pentru famliile care au rămas fără un acoperiș deasupra capului, după inundațiile de la începutul lunii august.

Materialele pentru construirea locuințelor vor fi asigurate de Guvern, dar autoritățile locale se plâng că nu au de unde să acopere manopera pentru aceste lucrări, mai exact, că nu sunt bani pentru contractarea unei firme autorizate de construcții.

În acest sens, astăzi edilul din Vaideeni va merge la Consiliul Județean pentru a discuta cu președintele. În lipsa unor finanțări este foarte posibil ca sinistrații din localitate să nu se mute în case noi anul acesta.