Sari la conținut
News Alert

Puține locuri de muncă în următorii ani

România are acum circa 8,7 milioane de persoane care obţin venituri, iar o treime lucrează în agricultură, potrivit statisticilor.

Într-un document trimis recent Comisiei Europene, Guvernul estimează că numărul persoanelor ocupate va creşte cu 1 la sută în fiecare an, până în 2018. În acest ritm, România nu va ajunge să aibă 1 milion de noi locuri de muncă, aşa cum estimau autorităţile acum trei ani.

Creşterea productivităţii şi dezvoltarea noilor tehnologii fac să fie nevoie de mai puţini oameni, deci mai puţine locuri de muncă pentru activităţi cunoscute, rămânând ca locurile de muncă nou create să fie rezultatul unor activităţi inovative”, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.

În perioada iunie 2012-februarie 2015, numărul salariaţilor a crescut cu doar 170.000, până la aproape 4,5 milioane, potrivit statisticilor oficiale.

Patronii se gândesc acum de două ori înainte să facă facă o angajare, pentru că trebuie să dea salarii mai mari. Potrivit Ministerului Muncii, salariul minim pe economie, care este acum 975 de lei, va ajunge anul viitor la 1.200 de lei brut.

Ar însemna cam 50 la sută din salariul mediu. Deja am plusat foarte mult cu salariul minim şi s-ar putea să fie o problemă de competitivitate”, avertizează Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Sunt deja semnale că firmele nu-şi mai pot plăti angajaţii. Concedierile făcute de firmele în incapacitate de plată au crescut în primele trei luni ale anului acesta.

Numărul locurilor de muncă pierdute din cauza intrării în insolvenţă a acestor companii este mai mare cu 24 la sută”, spune Iancu Guda, analist financiar.

La fiecare persoană care munceşte sunt 1,3 persoane inactive sau în şomaj, potrivit Institutului de Statistică. În prezent, 594.000 de români nu au un loc de muncă.