Sari la conținut

RADET: ”S-a încheiat sezonul de încălzire 2016-2017”

RADET a anunțat că va opri furnizarea agentului termic în București, în condițiile în care vremea s-a încălzit.

CALORIFER

FOTO: Agerpres

„RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 - 2017. Începând cu data de 04 aprilie 2017 vom iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore”, anunță RADET într-un comunicat de presă.

Regulamentul privind furnizarea căldurii în București prevede că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 – 06.00“.

Pe de altă parte, încălzirea nu va fi oprită la spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, sere, decât la solicitarea scrisă a conducerii acestora.